Important

Respect și susținere morală pentru Ucraina: Cristian Nicolae-Țâgârlaș: ”Am avut in plenul Senatului un moment solemn de reculegere și respect”

Senatul României întrunit în ședință, luni 19 februarie 2024, și-a început lucrările cu un moment solemn având ca scop comemorarea a doi ani de la declanșarea conflictului între Federația Rusă și Ucraina.

Parlamentarii prezenți au ținut, în debutul evenimentului, un minut de reculegere pentru victimele războiului, reflectând la suferința și sacrificiul poporului ucrainian dar și un moment de reafirmare fermă a angajamentul de a fi alături, în lupta lor pentru libertate și demnitate.

Tot ca un gest de susținere, în urmă cu o lună, Comisia juridică a Senatului a organizat o reuniune în Maramureșul Voievodal, la Moisei, manifestare la care au participat reprezentanți din România, Republica Moldova și Ucraina. Cu acel prilej, participanții au discutat despre susținerea procesului de aderare la Uniunea Europeană a celor două țări vecine și prietene, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele comisiei juridice, subliniind angajamentul ferm al Parlamentului României de a facilita parcursul celor două țări spre integrarea europeană, în spiritul valorilor democratice.

Miercuri, 21 februarie, senatorul liberal va participa în Ucraina alături de o delegație parlamentară, la mai multe evenimente simbolice în cadrul cărora va fi vizitată o unitate militară aflată în prima linie, urmată de depuneri de coroane în locurile unde se odihnesc cei căzuți în lupta pentru libertate, prilej de a cinsti memoria celor aproximativ 300 de civili uciși de ocupanții ruși .

”Să ne reamintim, că datoria noastră este să fim alături de cei care suferă, arătând lumii că România este solidară cu Ucraina, că suntem prieteni și parteneri într-o Europă a valorilor și a libertății” a menționat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Te-ar putea interesa si

ACASĂ DE CRĂCIUN: Sute de leordeni au fost prezenți la concert (galerie foto)

Vasile Dale

RUTIERE: Substanțe interzise depistate în maşina unui băimărean, beat la volan în Cavnic, dosar penal pentru trei infracțiuni

Redactie

Programul Partidului Mișcarea Populară pentru următorii patru ani. Deputatul Adrian TODORAN: Nevoie oamenilor, prioritatea noastră. Din RESPECT pentru maramureșeni

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.