BREAKING NEWSImportant

SITUAȚIE EXTREMĂ, TERMINATĂ ÎNTR-UN MOD FERICIT: Emoţii azi pentru salvatorii montani

În urmă circa 3 săptămâni, salvatorii montani au fost solicitaţi la Cavnic, la pârtia Roata, unde o fată de 16 a avut nevoie de îngrijiri. Ionela s-a prăbușit inconștiență pe pârtie, iar salvatorii au ajuns la ea și au început manevrele pentru acordarea primului ajutor. Povestea continuă azi.

„Ne bucurăm că am salvat o viață a unei fetițe de 16 ani…. Oricum cele mai mari emoții le-am avut astăzi când fetiță iesită din spital a ținut să vină să ne mulțumească și să ne îmbrățișeze…

Astăzi la ora 14:30 am fost solicitați la pârtia Superski, Cavnic la un accident.

Ajunși la baza pârtiei, spre mirarea noastră, așa zisul accidentat era de fapt, o domnișoară, în vârstă de 16 ani, Ionela, victima unei nefericite situații din dată de 14 februarie 2024 petrecută la pârtia Roata.

Atunci, în dată de 14 februarie, la câteva secunde după ce s-a prăbușit inconștiență pe pârtie, salvatorii montani au ajuns la ea și au început manevrele pentru acordarea primului ajutor. A fost o lupta contracronometru pentru salvarea ei și menținerea ei în viață, la această lupta contribuind inclusiv doctori aflați pe pârtie, în concediu, oameni pe care nu îi cunoșteam dar, care nu au șovăit niciun moment în a ne sprijini și a-și oferi ajutorul pentru salvarea Ionelei și ulterior, echipajele medicale SMURD Baia Mare conduși de Dr Dacian Juca care de la pârtia de schi și până la unitatea medicală din Baia Mare au fost îngerii ei păzitori.

Fetiță a fost stabilizată la baza pârtiei și în comă fiind, a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare unde diagnosticul a fost unul crunt, incredibil….fetiță era de fapt în șoc anafilactic. Era în șoc dat de un chist hidatic la nivelul ficatului, care s-a rupt în timp ce făcea efort, ulterior fetița cazând că secerată. Nici vorba de traumă, nici vorba de accident la schi ci un nenorocit de parazit care i-a făcut acest chist plin cu toxine și care când s-a spart din cauza efortului depus pe pârtie a băgat-o direct în șoc. Conform specialiștilor, în mod normal aceste cazuri sunt extrem de rare și duc direct la deces când se rup…

Astăzi, 7 martie, o zi premergătoare celei mai frumoase zile din an, 8 Martie, ziua mamei, ziua femeii, este ziua în care Ionela a fost externată din spital. Este bine, zâmbește și cel mai important este alături de părinții ei.

Fetiță a ținut morțiș, în drumul spre casă, să vină să ne mulțumească întregii echipe Salvamont Maramureș pentru promptitudinea în salvarea ei și grijă cu care fiecare din noi cei prezenți am tratat-o.

Ei bine, gestul acesta ne-a lăsat fără cuvinte, cu gurile căscate și cu ochii în lacrimi. Gestul ne-a făcut să ne plecăm capetele de emoție, fiecare din noi având un nod în gât. Fiindcă noi nu prea suntem obișnuiți cu astfel de gesturi. Fiindcă noi considerăm absolut normal tot ceea ce facem zi de zi….de mulți ani încoace. Fiindcă asta înseamnă că ne facem datoria.

Fetița, în inocența ei, ne-a pupat și îmbrățișat și putem afirmă cu siguranță că de astăzi va rămâne prietena noastră pentru totdeauna!”, este masajul salvatorilor.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Se demolează colibele de la marginea oraşului

Redactie

INCENDIU ÎN LĂPUŞEL / ACTUALIZARE: Trei anexe de la două gospodării au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a pornit din cauza jarului căzut de la o afumătoare (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

VIDEO – CUTREMURĂTOR: Pentru a avea căldură la iarnă o bătrânică din Petrova cară kilometri întregi câte un buștean căzut prin păduri

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.