BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: Boss-ul Poliției Locale Baia Mare, Ghițucă alias ”Xena Prințesa Războinică”, sancționat cu 5% din salariu pentru 3 luni

Au trecut două săptămâni de la audierea directorului Poliției Locale, Ghițucă Perian, alias ”Xena Prințesa Războinică” (așa s-a fotografiat în 2016 la Eurovision etapa națională desfășurată în Baia Mare) în comisia de disciplină a Primăriei Municipiului Baia Mare. Alături de el au fost audiați și Dorel Fântână (șeful Biroului Ordine Publică) și Alin Pop (șeful Biroului Circulație).

”Nu au pus în aplicare dispozițiile pe care le-am dat, mai precis ca polițiștii locali sa patruleze pedestru prin cartiere; polițiștii locali care sunt în misiuni de patrulare/fluidizare a traficului mai ales din zona școlilor, să nu stea în mașină! Polițiștii locali trebuie să aibă o atitudine proactiva fata de cetățeni” declara atunci viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș.

Ei bine, sursele noastre spun că astăzi, a venit decizia comisiei. Fiind la prima abatere, ”Xena Prințesa Războinică” a fost sancționat cu diminuarea salariului cu 5% pentru următoarele 3 luni în conformitate cu Codul Administrativ ce face parte integrantă din Ordonanţă de urgenţă 57/2019. Răspunderea administrativ disciplinară prevede la articolul 3 mai multe sancțiuni disciplinare.

Vom reveni și cu precizările oficiale din partea Primăriei Municipiului Baia Mare.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

IMPRAȘTIAT PESTE TOT: Au luat doar o parte din gunoiul care trona in containerele de pe strada Gării din Baia Mare (galerie foto)

Vasile Dale

DE FLORII: Un șofer a fost prins cu 147 km/oră în Satulung, altul cu 162 km/oră între Rușor și Cernești. 127 km/oră și depășire neregulamentară în Recea = 180 de zile permisul suspendat

Vasile Dale

Conferința proiectului „Sprijinirea parteneriatului social în domeniul justiției” – Baia Mare, 15 noiembrie 2024

Vasile Dale

1 mesaj

mo martie 11, 2024 at 10:07 pm

si ceilalti 2?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.