BREAKING NEWSNationalRecomandate

VIDEO – Soția și socrii fugarului Cherecheș au ajuns în fața judecătorilor. A început judecarea pe fond a dosarului la Tribunalul Mureș

La Tribunalul Mureş a început, joi, judecarea pe fond în dosarul de dare de mită şi complicitate la dare de mită în care sunt inculpaţi socrii fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

În data de 25 noiembrie 2023, au arătat procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, „inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea pe raza judeţului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite”.

Potrivit DNA, această ‘ofertă’ iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

„Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, dar cel puţin egală cu suma menţionată anterior, restul urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare. În contextul menţionat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis şi alte foloase necuvenite, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul, atât în vederea ‘rezolvării problemei’ la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, au precizat procurorii DNA la momentul respectiv, într-un comunicat de presă.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 50.000 de euro, ridicată cu ocazia procedurii flagrantului.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Pădure de brad pusă la pământ de vijelie. Furtuna a făcut prăpăd în Sighetu Marmaţiei, Cavnic şi Budeşti

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: REȚINUȚI ȘI DUȘI ÎN AREST – Fiul primarului din Groșii Țibleșului (maistru de vânătoare) și 2 pădurari prinși la BRACONAJ. Doi căpriori au fost omorâți (actualizare)

Vasile Dale

ACŢIUNE SALVAMONT / FOTO/VIDEO: Salvamontiştii maramureşeni caută un bărbat dispărut de ieri în zona Dealul Minei Baia Sprie. A fost găsit decedat, căzut într-o râpă

Vasile Dale

1 mesaj

mo martie 14, 2024 at 12:53 pm

hmm, deci le-au dat drumul din arest? fami(g)lia moderna…

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.