Taximetristul unei companii din Baia Mare este “actor principal într-un film de prost gust” petrecut pe străzile din Baia Mare. Un șofer de ridesharing care transporta un client a avut parte de un adevărat șoc după ce a fost șicanat, urmărit în trafic și amenințat în trafic.
”Am semnalizat să intru pe strada Filaturii. Dânsul venea din sens opus. Eu aveam timp să intru însă dânsul a accelerat. De acolo a pornit totul. M-a urmărit în trafic, m-a șicanat, m-a claxonat. Apoi m-a depășit și a tras în fața mașinii mele pe strada Gării. Eram cu clientul în mașină. A tras de uși să le deschidă să mă scoată afara din mașină. Nu a reușit pentru că erau blocate. Mă înjura. Apoi a venit la geam și a scuipat. Firește m-am dus la poliție pentru a depune sesizare. Nu este normal să se întâmple așa ceva în trafic. Clientul din mașină era speriat de comportamentul acestui șofer” ne-a transmis șoferul de ridesharing.
Ce spune Poliția
Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au identificat un băimărean de 46 de ani, care a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Conform informațiilor noastre taximetristul a fost amendat cu suma de 500 de lei pentru faptele sale. Totodată acestuia i-a părut extrem de rău pentru ce comportament a avut. Vă prezentăm imaginile în care taximetristul scuipă ca un animal scăpat de la grădina zoologică. Ne cerem noi scuze în numele lui pentru că vă prezentăm asemenea fapte, însă convingerea noastră este că doar prezentând imaginile putem să prevenim pe viitor astfel de incidente reprobabile.
2 mesaje
De ce astfel de indivizi conduc pe drumurile publice? Poliția de ce nu a luat măsuri mai drastice? Trebuia suspendat dreptul de a conduce,sau cineva îl simpatizează?
trebuie folosit alt cuvant pentru cei ce practica meseria sub aceasta forma, cuvantul ridesharing implica faptul ca ai si tu drum acolo unde-l duci pe client, ori ei fac taximetrie toata ziua buna ziua… cat despre subiectul discutat..astept ziua in care unu din asta o sa fie zapacit cu bataia de un client de Bolt, pe motivul invocat in articol, s-a speriat clientul si i-a rupt capul agresorului..