BREAKING NEWSELECTORALETara Lapusului

Încep lucrările pentru introducerea rețelei de gaz la Coroieni. Președintele Ionel Bogdan și primarul Gavril Ropan au semnat contractul de execuție

Veste bună pentru locuitorii din comuna Coroieni. Un proiect mult așteptat de aceștia devine realitate – vor avea acces la rețeaua de gaze naturale în gospodăriile proprii.

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, împreună cu primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, au semnat ieri contractul de execuție a lucrărilor, care înseamnă realizarea a 32 de kilometri de rețea de gaz pentru cinci sate, peste 1300 de branșamente în Coroieni, Vălenii Lăpușului, Drăghia, Baba și Dealu Mare.

Comuna Coroieni trece la un nou nivel de confort și de dezvoltare, deoarece gazul este extrem de important pentru orice comunitate locală. Îl felicit pe primarul Gavril Ropan și pentru această investiție și mă bucur că l-am putut ajuta. Obligația mea ca președinte al Consiliului Județean, și președintele unuia dintre principalele partide politice, este să mă asigur că primarii au tot sprijinul necesar pentru a putea derula proiectele esențiale pentru comunitate. Din perspectivă administrativă m-am asigurat, încă de la începutul mandatului meu, de premisele dezvoltării Țării Lăpușului, a județului Maramureș”, a transmis Ionel Bogdan, candidatul PNL la Primăria Baia Mare.

Valoarea investiției se ridică la suma de 4,5 milioane de euro, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Echipa liberală a demonstrat că știe cum să facă administrație, să atragă fonduri pentru dezvoltarea comunităților locale, dar mai ales să pună bunăstarea cetățenilor pe primul loc.

Această investiție este mult așteptată de locuitorii din comuna noastră, un proiect la care am muncit mult și care astăzi, după multe eforturi, devine realitate. Este încă un pas spre dezvoltare pentru Coroieni și sunt mândru că am pus umărul la realizarea acestei investiții, de care se vor bucura și generațiile următoare”, a transmis Gavril Ropan, primarul comunei Coroieni.

La semnarea contractului de execuție a fost prezent și prefectului Județului Maramureș, Rudolf Stauder, care a apreciat modul în care edilul comunei Coroieni face administrație și se implică pentru a atrage cât mai multe investiții pentru cetățeni. ”Este o realizare deosebit de importantă, care va crește calitatea vieții locuitorilor din comună, căci existența unei rețele de gaz este esențială în fiecare comună. Felicitări domnului primar, Gavril Ropan, pentru această investiție. Creșterea confortului în comună, dezvoltarea acesteia demonstrează nu doar că își merită funcția, ci folosește poziția pe care o ocupă, pentru ca, în slujba cetățenilor, să le vină în ajutor”, a afirmat Rudolf Stauder.

Te-ar putea interesa si

Vești importante pentru comuna Mireșu Mare

Vasile Dale

Medic din Satu Mare, rănit grav după ce a căzut în gol în Munții Piatra Craiului (foto)

Vasile Dale

PARTENERIAT PENTRU VIITORUL SPORTULUI: Fabrica de Campioni a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic Maramureş

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.