După reabilitarea termică a blocului de pe bd Decebal din Baia Mare, întâi au apărut infiltraţii, în aproape toate apartamentele de la ultimul etaj, după care problemele s-au agravat. Tencuiala a început să cadă, iar unii au fost nevoiți să se mute din propriile case.
Oamenii sunt disperați, mai ales că unii au apucat și să renoveze locuințele.
Locatară: ”De luni de zile mă tot poarta pe drumuri i vin şi constatat şi ca o să rezolvăm, o să rezolvăm. Acum pe banii noştri să facem ce au stricat ei, ar fia doua oară când renovam, din cauza lucrărilor făcute sus pe bloc. Nu avem cum să locuim în condiţiile astea.”
Pentru că au primit doar promisiuni că renovarea se va face pe cheltuiala constructorului, oamenii vor să angajeze un avocat.
Proprietară garsonieră: ”Uitati cum s-a deteriorat peretele şi aşa e şi în bucătărie, pe hol, în balcon, peste tot. de când au început să izoleze blocl. Acum sunt foarte scumpe toate, trebuie material.”
Constructorul nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Autoritățile locale spun însă că l-au înștiințat să remedieze stricăciunile în cel mai scurt timp.
Doru Dăncuș, primar interimar Baia Mare: „Chiar dacă e finalizată în proporţie de 95%, nu se va recepţiona nicio lucare până nu se vor remedia toate deficienţele. Urmează ca în cel mai scurt timp să intervină. Locatarii să poată să se bucure de sărbători în linişte şi pace. Vom aplica şi sancţiuni dacă va fi cazul.”
Proiectul de reabilitare termică prevedere creșterea eficienței energetice a încă 6 blocuri din Baia Mare. Valoarea totală e de peste 14 milioane de lei, în mare parte fonduri europene. (Sursa text: Pro TV Baia Mare)
3 mesaje
Reabilitarea termica a peretilor a implicat si hidroizolatia? Ca ploaia vine de obicei de sus. Nu cumva problemele vin de la instalatiile interioare de la etaj la etaj?
Dar cine e constructorul?!
Revin cu intrebarea la ce nivel (etaj) sint infiltratiile? Sint dependente de termoizolatia exterioara?