BREAKING NEWSImportant

Jandarmeria Maramureș: Ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?

Aceasta a fost întrebarea la care au avut de răspuns astăzi preșcolarii Grădiniței cu Program Normal nr. 13 din Baia Mare după ce au primit vizita jandarmilor montani maramureșeni. 

Cei mici ne-au invitat azi la Grădiniță să poarte o discuție cu noi despre ce înseamnă să fii jandarm montan. Spre surprinderea noastră, copiii știau o mulțime de lucruri despre noi și activitatea noastră, poate și datorită faptului că majoritatea lor ne-au vizitat cu ocazia Zilei Porților Deschise, la începutul acestei luni. 

Jandarmii montani le-au vorbit copiilor despre pregatirea pe care trebuie să o facem înainte de a merge pe munte, despre importanța respectării naturii atunci când plecăm în drumeții, dar și despre cum ar trebui să decurgă o întâlnire cu animalele sălbatice. 

Totodată, cei mici au încercat binoclurile sau busolele din dotarea jandarmilor, dispozitivele de prins șerpi sau căștile de protecție dar și celelalte echipamente pe care le-au avut cu ei.

Veselia molipsitoare și curiozitatea au fost cuvintele de ordine ale zilei, iar răspunsurile savuroase ale celor mici au completat perfect reușita activității.

La despărțire, simpaticii prichindei ne-au mărturisit că le-a plăcut foarte mult activitatea de astăzi și ne mai așteaptă să revenim și cu alte ocazii.

Noi, la rândul nostru, le-am promis că îi așteptăm la vară la munte să mergem împreună într-o drumeție distractivă.                                                   

Sublocotenent, Gherasim Ioana-Anca, Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş

Te-ar putea interesa si

Ministerul Sănătății a dat 7 milioane de euro pe 460 de paturi ATI, contract cu firma denunțătorului Sorinei Pintea

Redactie

Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Consolidarea parteneriatului strategic cu SUA-esențială pentru securitatea României”

Redactie

FOTO: Cum funcționează Operațiunea BANCOMATUL și care sunt riscurile ca unele afaceri „murdare” să fie derulate de ucraineni în România. Poliția s-a autosesizat (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.