Știri EXCLUSIVE

De interes

MECI AMICAL DE FOTBAL OLD BOYS: Sport Team – Neighbors Team 7-5 (2-2)

Meciul amical de fotbal old boys s-a desfășurat vineri, 19 aprilie pe terenul din Coaș. Din acest an se încearcă folosirea de echipele de old boys a jucătorilor cu vârsta de peste 35 ani.

Prima repriză a fost foarte echilibrată, cu un plus pentru Sport Team, care în min. 20 conducea cu 2-0, prin golurile marcate de Ciprian Coste și Cristi Bărbos, în urma a doua lovituri de la colţ executate foarte bine de Fane Dărăban.
Așa cum se spune că scorul de 2-0 este cel mai “periculos”, cei de la Neighbors Team au reușit egalarea în min. 32 și 40, prin Ovidiu Temian și Marius Crișan, și astfel prima repriză se încheie cu 2-2.

În partea a doua a jocului echipa Sport Team a condus permanent pe tabela de marcaj cu 1-2 goluri, oaspeții reușind de fiecare dată să se apropie la un gol, însă spre final gazdele reușesc să încheie jocul la două goluri diferență. De la Sport Team au mai marcat: Rareș Pop-Popescu (3-2), Daniel Lupuți (4-2), Ionuț Smical (Neighbors 4-3), Cristi Bărbos (5-3), Ionuț Smical (Neighbors 5-4), Daniel Lupuți (6-4), Nelu Dunca (Neighbors 6-5) și Dorin Pop (7-5).

A fost un meci foarte disputat, în limitele sportivității și ale fair-play-ului.

La repriza III-a, desfășurată la „firul ierbii”, colegii din echipa Sport Team, Daniel Gheighiș și Ionuț Pop, au oferit ambelor echipe câte o bere în cinstea zilelor de naștere ale acestora, iar Ghiță Mateaș ceva ,,bunătăți de casă”.

Următorul meci pentru Sport Team va avea loc în 26 aprilie, în Recea, în compania echipei Old boys Atletic Mocira.
Arbitrajul foarte bun a fost asigurat de Darius Donca, Ionuț Pop și Andrei Marc.

Echipe

Sport Team: Darius Mihuț, Gheorghe Mateaș, Dorin Avram, Ionuț Pop, Marius Cardoș, Cristian Bărbos, Fane Dărăban, Rareș Pop-Popescu, Daniel Lupuți, Alin Gavrilă, Daniel Gheighiș, Ciprian Coste, Florin Frenț, Dorin Pop și Bogdan Bîrle. Antrenor Ioan Marchiș.

Neighbors Team: Ioan Stan, Valdemar Tomoiagă, Daniel Moje, Flaviu Frișan, Marius Crișan, Florin Lazăr, Ionuț Smical, Nelu Dunca, Radu Biba, Raul Chira, Vasile Săcui, Marcel Nodiș, Alex Leș, Gabriel Berindan, Ionuț Jurje și Ovidiu Temian. Antrenor Flaviu Frișan.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT