Au fost flăcări până la cer astăzi dimineață în localitatea Țicău, sat ce aparține de orașul Ulmeni. În Vinerea Marea un imobil a ars ca o torță după ce ar fi fost incendiat intenționat. Acum oamenii trăiesc cu spaima că orice s-ar putea întâmpla în Noaptea de Înviere.
Totul s-a produs astăzi dimineață în jurul orei 3.45 când șura unui localnic a ars din temelii. Proprietarul nu era acasă ci la 60 km distanță, în Baia Mare. Culmea este că imobilul distrus din temelii nu era racordată la rețeaua de energie electrică pentru că proprietarii veneau doar în weekend pentru a planta legume în gradina din zona casei.
În scurt timp trei echipaje ale pompierilor militari din Fărcașa au intervenit la locul incendiu. După stingerea acestuia, pompierii au stabilit că totul ar fi pornit după o acțiune intenționată. Astfel, au fost chemați polițiștii criminaliștii pentru a preleva probe în speranța că vor reuși să dea de urma autorului/autorilor.
Prejudiciul cauzat proprietarilor este unul consistent și urmează a fi stabilit.
Localnicii ne-au spus că în zonă nu sunt camere de supraveghere astfel că identificarea și găsirea autorului/autorilor este extrem de dificilă. ”Aici în urmă cu trei ani s-a petrecut o crimă. Atunci primarul orașului ar fi promis că va instala camere de supraveghere. Am rămas doar cu vorbele și promisiunile goale aruncate de niște politicieni” este mesajul primit de la localnici.
ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ
În această dimineață, la ora 05.20, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că, la o anexă gospodărească, din localitatea Țicău, ar fi avut loc un incendiu.
La fața locului s-au deplasat pompieri care au lichidat incendiul. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 40.000 de lei.
Polițiștii desfășoară verificări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
1 mesaj
[…] EXCLUSIV VIDEO: Panică printre locuitorii din Țicău în Vinerea Mare – Un piroman este în … […]