Pompierii Detașamentului „Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Satu Nou de Jos. La locul evenimentului s-au deplasat echipajul de descarcerare, 1 echipaj de prim ajutor SMURD și 3 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Au rezultat 4 victime, cu vârste cuprinse între 18 si 22 de ani, dintre care una rămasă încarcerată. S-a intervenit pentru extragerea acesteia, victima fiind inconștientă.
În urma evaluării medicale s-a constatat faptul că două dintre victime au suferit diferite traumatisme.
Toate cele patru victime sunt transportate la spital de către echipajele aflate la fața locului.
ACTUALIZARE – CE SPUNE POLIŢIA
În această dimineață, în jurul orei 06.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier în localitatea Satu Nou de Jos.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de 21 de ani,aflat la volanul unui autoturism pe strada Republicii, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu două indicatoare rutiere, un stâlp din beton și gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier au rezultat patru victime, respectiv conducătorul auto și trei pasageri cu vârste de 18 și 21 de ani din Seini. Victimele au fost transportate la Spitalul Judetean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor produceriii evenimentului rutier într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.