În perioada 13-14 mai, între orele 15.00 şi 18.00, la Teatrul Municipal, are loc a doua ediție a atelierelor „Autismul Văzut de Aproape”, gândite cu mult drag de Asociația pentru Autism Magia Unicornilor Baia Mare. Evenimentul este parte integrantă a Festivalului de Teatru Aproape, organizat de ArtSpot și-și propune să aducă mai multă lumină asupra persoanelor din spectrului autist, promovând toleranța și acceptarea acestora. Pentru că autismul nu este o boală, nu se dă și nu se ia, ci este doar un alt mod de construcție a creierului, ceea ce face ca autiștii să perceapă lumea diferit și uneori mai creativ decât, poate, suntem obișnuiți.
Atelierele „Autismul văzul de aproape” debutează luni, 13 mai, de la ora 15.00, în foaierul Teatrului Municipal, cu expoziția de fotografii „Faces of Autism” a fotografului autist David Stescu din București. Expoziția va fi urmată de proiecția documentarului „David. Drumul către ceilalți”.
David Stescu este un adolescent de 18 ani pasionat de fotografie, călătorii și geopolitică. Fotografia este ceea ce l-a făcut cunoscut în țară, prin unicitatea proiectelor sale fotografice și a percepției sale unice asupra ceea ce îl înconjoară. Aparatul de fotografiat este fereastra sa către lume, iar imaginile pe care le surprinde sunt spontane șiDavid le publică pe blogul său https://david.stescu.ro și pe rețelele sociale, împărtășindu-și pasiunile cu prietenii săi. David a expus până acum în cinci expoziții personale, generate de proiectul său Jurnal de Fotograf, inclusiv în cadrul Festivalului de Film Dakino 2018 și la Festivalul Internațional de Fotografie Photofest Bucharest 2019.
„Prin exemplul meu personal,doresc să ajut la schimbarea percepției societății cu privire la autism. Fiecare copil cu autism are o pasiune care poate transforma dizabilitatea într-un avantaj”, mărturisește David.
„David a fost diagnosticat cu tulburări din spectru autist la 2 ani. David nu a vorbit până la 5 ani, nu avea contact vizual și nu interacționa cu cei din jurul său. Anii care au urmat au însemnat ore întregi de terapie zilnic (ABA, logopedie, terapie cu animale, art-terapie, terapie ocupațională), timp în care David s-a deschis din ce în ce mai mult. Un copil recuperat, înarmat pentru viață cu o pasiune puternică, devine un membru activ al societății, desprinzându-se de stigmatul asistatului social. Și chiar dacă existența unora dintre ei nu este scoasă în evidență de vreo abilitate, simplul lor mod de a fi îmbogățește viața noastră, a celorlalți, pentru care ei sunt doar diferiți”, spune și tată lui David, Mihai Stescu.
***
Partea a doua a atelierelor „Autismul Văzut de Aproape” se va desfășura marți, 14 mai, între 15.00-18.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare. Invitații speciali ai atelierelor sunt psihologul clinician și logopedul Mihaela Ezeanu și terapeutul Georgeta Maxim, de la Centrul de Logopedie Logos Kids.
Cele două specialiste lucrează zilnic cu copiii (autiști sau neurotipici), astfel că și-au propus să aducă în prim planul atelierelor de marți metode eficiente și practice de lucru cu copiii ce prezinta probleme de limbaj, de integrare senzorială sau de mobilitate.
„Sunt terapeut în domeniul psihopedagogiei speciale, specializat în terapia de integrare senzorială și educarea psihomotricității. Folosesc zilnic metode creative pentru dezvoltarea abilităților și potențialului maxim al copiilor cu întârzieri în dezvoltare. În cadrul workshopului vom dezbate împreună psihomotricitatea ca funcție complexă care integrează aspecte ale dezvoltării fizice, motrice și psihice, precum și modul în care construcția și evoluția psihicului sunt determinate de mișcare. Vom raspunde la întrebări precum «Cum influențează mișcările mâinilor dezvoltarea cognitivă a copilului?», «Cum ajută în reglarea emoțională mișcarea mâinilor și a picioarelor?», sau «Ce metode adaptative se pot utiliza în cazul tulburărilor senzoriale?»”, arată Georgeta Maxim.
Psihologul clinician și logopedul Mihaela Ezeanu va aduce în fața publiculuiun subiect de mare actualitate: „Abordări logopedice în întârzieri în dezvoltare”, un atelier dedicat atât părinților, cât și cadrelor didactice sau specialiștilor care lucrează cu copiii cu probleme de vorbire.
„Începând cu vârsta de 1 an și 6 luni, părinții pot apela la un logoped pentru serviciile de intervenție timpurie. Dar e bine să urmăreasca din timp eventualele defecte de vorbire. La atelierul de marți vom vorbi despre unele dintre cele mai importante semne: întârzierile în dezvoltarea limbajului, problemele de disfagie (probleme în a mânca sau a înghiți), problemele de vorbire legate de tulburări fizice ș.a.m.d. Voi încerca să aud o abordare cât mai practică, dar în același timp, cuprinzătoare asupra problemelor de ordin logopedic pe care le poate depista un părinte acasă sau un profesor în instituțiile de învățământ”, a mărturisit psihologul și logopedul Mihaela Ezeanu.