BREAKING NEWSEveniment

RUTIERE: Două persoane băute și una fără permis de conducere, depistate de polițiști în trafic

Conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice constituie una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere. Polițiștii care acționează pe drumurile publice urmăresc depistarea acestora, înainte de producerea unor incidente.

În cadrul activităților desfășurate ieri, 15 mai, au fost identificați doi șoferi sub influența lui Bachus. Ambii s-au ales cu dosare penale.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 ani, depistat în timp ce conducea un tractor în localitatea Arduzel, cu o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel de-al doilea caz a fost la Vișeu de Sus unde, un bărbat în vârstă de 75 de ani a urcat la volan cu o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din nefericire, acesta a produs un accident de circulație cu pagube materiale. Ambii au fost transportați la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii legale.

Tot ieri, polițiștii au oprit pentru verificări un moped condus de un tânăr de 24 de ani, pe D.N. 18, în localitatea Mara. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

65 de autoturisme verificate de polițiștii din Șomcuta Mare –

Fiecare acțiune organizată de polițiștii rutieri aduce un plus de siguranță pe drumurile publice, activitățile acestora fiind o modalitate eficientă de a depista pe cei care pun în pericol siguranța pe drumurile publice înainte de a provoca incidente.

În cadrul acțiunii organizate ieri, 15 mai a.c., polițiștii oraşului Şomcuta Mare au fost sprijiniți de reprezentanți ai Registrului Auto Român. Atât în cursul dimineții, cât și după-amiaza, polițiștii au oprit pentru verificări 65 de autoturisme care se deplasau pe D.J. 182B în localitatea Mireșu Mare și pe D.N.1C Finteușu Mare, zona ,,Stejaru,,. Polițiștii au urmărit depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice și starea tehnică a autovehiculelor.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 5000 de lei. De asemenea, au fost reținute 10 certificate de înmatriculare.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Avem momentul live al impactului violent al unui autoturism cu un podeţ la Remetea Chioarului

Redactie

EXCLUSIV VIDEO/FOTO: O șoferiță din Ucraina a rămas fără permis după ce s-a oprit cu mașina într-un stâlp. Accident și la Mogoșești

Vasile Dale

INFRACŢIUNI RUTIERE: A încercat să fugă de poliţia din Baia Mare pentru că nu avea permis de conducere

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.