Când vine vorba de tehnologie, copiii sunt curioși și dornici de a-și petrece cât mai mult timp în mediul online. Copiii nu sunt feriți de victimizarea prin furturi și ne împărtășesc din pățaniile lor cu fiecare ocazie, precum și ce măsuri de prevenire își iau ulterior pentru a nu deveni victime.
Polițiștii de prevenire au fost la o clasă de elevi de gimnaziu care au avut ocazia să urmărească un clip video cu ochelari VR și să povestească despre trăirile încercate prin vizionarea acestuia.
Gazdele activităților de prevenire pe tema furturilor din locuințe au fost și trei societăți comerciale cu profil construcții și amenajări interioare din municipiul Baia Mare, unde polițiștii au povestit cu clienții și le-au oferit materiale informative cu măsurile preventive pe care să le aibă în vedere pentru a preveni victimizarea prin acest tip de infracțiune.
Astfel polițiștii vin cu o serie de recomandări care pot veni în sprijinul siguranței voastre:
- încuiați ușa locuinței chiar și atunci când sunteți acasă;
- încuiați ferestrele și ușa când plecați de acasă chiar și pentru o perioadă scurtă de timp;
- să rugați un vecin de încredere să vă ridice corespondența, inclusiv revistele cu reclame, dacă plecați pentru mai multe zile de acasă;
- evitați să lăsați cheia de la intrare la îndemâna hoților (sub preșul de la ușă, sub un ghiveci, în cutia poștală, etc.);
- montați un interfon la intrarea în bloc pe care să-l folosiți corespunzător;
- montați la intrare o ușă solidă cu un sistem de închidere securizat, acesta le dă de furcă hoților;
- montați un sistem de supraveghere video care de asemenea îi ține departe pe hoți;
- montați un sistem de iluminare cu senzor de mișcare;
- fiți atenți la informațiile pe care le postați pe rețelele de socializare, acestea pot fi surse eficiente pentru hoți;
- fiți vigilenți cu persoanele care vă bat la ușă! Bunătatea este o virtute, dar nu o transformați în prostie. Aveți dreptul să solicitați detalii, cum ar fi legitimații de serviciu celor care pretind că sunt de la diferite instituții și să nu le permiteți să intre în locuință celor care solicită ajutor financiar sau alte bunuri;
- vă educați copiii să nu vorbească cu străinii despre locuința sau bunurile din aceasta, să nu deschidă ușa nimănui în lipsa dvs. și să nu se trădeze atunci când sună cineva la ușă că sunt singuri acasă.
Atenție! O locuință spartă, riscă să fie vizitată din nou de hoți, precum și cele din vecinătate. Cu cât o casă este mai bine securizată cu atât va fi mai protejată de vizitele nedorite ale hoților.