Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

IPJ Maramureș: Prevenirea criminalității prin peer mediation

O modalitate de combatere și prevenire a violenței școlare este medierea conflictelor, constatându-se că aceasta devine mult mai benefică dacă este exersată de către mediatori ce au aceeași vârstă și statut cu persoanele mediate.

 La Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, 14 tineri au devenit mesagerii polițiștilor de prevenire, jucând un rol inedit: acela de a vorbi despre aspecte legislative colegilor lor din clasele mai mici.

Timp de o săptămână polițiștii de prevenire s-au întâlnit cu elevii clasei a X-a G de la unitatea școlară, care au acceptat provocarea de a fi implicați pe problematica prevenirii criminalității, prin formarea unor echipe de elevi-mediatori.

În echipe de câte doi, tinerii și-au ales teme de discuții precum: prevenirea consumului și a traficului de droguri, prevenirea agresiunilor sexuale și siguranța în mediul online. Sub îndrumarea polițiștilor de prevenire, aceștia         s-au pregătit temeinic și au împărtășit informații prețioase colegilor, într-o manieră apropiată, de la egal la egal.

Cei care au prezentat au avut oportunitatea de a explica noțiuni diferite de cele cu care sunt familiarizați la școală și de a răspunde la diferite întrebări. De cealaltă parte, elevii au asimilat informațiile într-un mod accesibil și, în acest sens, pot identifica mai repede natura problemelor cu care se confruntă sau în care sunt implicați.

Prin aceste modalități, elevii învață să devină responsabili pentru comportamentul și acțiunile lor, precum și pentru transmiterea unor cunoștințe.

Fiecare participant a fost recompensat pentru efortul depus și pentru acceptarea provocării cu o diplomă și felicitările polițiștilor și cadrelor didactice.

Elevii s-au declarat dornici de a repeta această experiență și afirmă că doar prin implicarea directă pot dobândi resursele necesare pentru prevenirea și combaterea criminalității în rândul tinerilor.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT