BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

EXCLUSIV: Un tânăr din Dragomirești a murit pe autostrada A14 în Germania. S-a izbit cu autoutilitara de un TIR

Tragedie ieri după amiază pe autostrada A14 din Germania, în apropiere de localitatea Staßfurt. Timp de mai multe ore A14 a fost închisă complet.

Bogdan (32 ani) din Dragomirești era la volanul unei autoutilitare și circula în direcția Halle Magdeburg. Potrivit poliției germane, un șofer în vârstă de 32 ani ce conducea o dubă cu numere de înmatriculare românești a intrat în spatele unui autotren înmatriculat în Slovacia. În urma impactului violent maramureșeanul a suferit leziuni incompatibile cu viața.

„Când am ajuns la locul accidentului, am început imediat operațiunea de salvare”, a spus declarat șeful operațiuni de salvare, Markus Glass. Cu toate acestea, medicul de urgență a confirmat decesul bărbatului câteva minute mai târziu.

Șoferul slovac al autotrenului, un bărbat în vârstă de 26 ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

La locul tragediei au intervenit 19 salvatori de la departamentele de pompieri Ilberstedt și Güsten, dar și un elicopter. Autostrada a fost ore întregi închisă complet în direcția Magdeburg. (Sursa foto: FFW Güsten/facebook.com)

Mesaje de condoleanțe

Pe rețelele de socializare mesajele de condoleanțe curg fără încetare. ”Nu pot să cred! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!!! Ai fost un băiat de nota 10! Mi-ai fost și prieten și coleg de clasă și colegi de bancă! Nu-mi vine sa cred ce ai putut păți! Dumnezeu să odihnească în pace” este mesajul transmis de David. ”Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a scris Petrică. ”Deci nu pot crede! Dumnezeu să îți ierte păcatele … Sincere condoleanțe familiei”! a scris Vasile.

Te-ar putea interesa si

IARNĂ LA MUNTE: Ninge la Vișeu, Borșa și în Pasul Prislop – actualizare (video)

Redactie

Exclusiv video: INCONȘTIENT – Un șofer din Finteușu Mic fără permis a intrat cu mașina într-o casă! Două fetițe în pericol. Ce spune tatăl fetiţelor (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO – Scandal: O tânără refugiată din Ucraina susține că ar fi fost agresată sexual la mânăstirea Petrova unde era cazată (actualizare 2)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.