Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO – Pe două roți, în siguranță, la Târgu Lăpuș!

Duminică, 30 iunie, polițiștii din Târgu Lăpuș s-au bucurat, alături de copii, de frumusețea călătoriilor pe două roți.

Practic polițiștii s-au alăturat copiilor, la cea de-a doua ediție a concursului de biciclete, departe de telefon, tabletă, calculator, desfășurat în împrejurimile lacului Dobricel, în cadrul evenimentului organizat de Rotary Club Târgu Lăpuș și Asociația Bunul Samaritean Țara Lăpușului.

Întrucât polițiștii își doresc ca cei mici să se poată bucura de mersul pe bicicletă în siguranță, iar distracția să nu le fie umbrită de vreun incident, au subliniat faptul că bicicliștii, la fel ca toți ceilalți participanți la trafic, au datoria de a respecta regulile de circulație.

Deși încurajează mersul pe bicicletă, polițiștii i-au informat pe cei mici că le este permis să circule cu bicicleta sau trotineta pe drumurile publice doar după împlinirea vârstei de 14 ani. De asemenea, polițiștii au subliniat importanța echipării corespunzătoare, cu cască de protecție și dispozitiv fluorescent – reflectorizant  pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă.

Copiii au aflat că nu pot traversa strada pe trecerea pentru pietoni, în timp ce se deplasează pe bicicletă. Polițiștii le-au sugerat să coboare, să se asigure și abia apoi să traverseze.

Polițiștii s-au bucurat să le poată fi alături celor mici în cadrul competiției și speră ca micii bicicliști să fie atenți și precauți atunci când se deplasează pe două roți.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT