Nu ignora prognoza meteo.
Indiferent de traseul pe care urmează să îl faci, că e zonă de creasta sau nu, consultă prognoza și nu te aventura în cazul în care sunt anunțate furtuni puternice.
Recomandare: sunt o multitudine de aplicații care îți arată, aproape în timp real, starea și evoluția vremii și a precipitațiilor. Poți vizualiza direct pe mobil harta radar ANM sau instala aplicații precum Weather&Radar.
Recunoaște primele semne ale furtunii.
Unele furtuni se pot forma local, rapid și nu sunt întotdeauna prevăzute de aplicațiile radar.
Norii cumulonimbus cu înălțimi mari și margini bine definite sunt generatori de furtuni. Dacă zărești astfel de nori îndreptându-se spre tine e cazul să te îndrepți spre zona de bază, mai sigură.
Pune-te la adăpost.
Atât timp cât ești în exterior nu există un mediu 100% sigur, de asta trebuie să fii conștient, dar poți reduce considerabil riscul de a fi “lovit” de fulgere sau o furtună violentă (de obicei acestea vin la pachet).
Iată ce NU e indicat să faci:
NU staționa pe vârf, în creastă sau zonele plate, expuse; dacă ești deja surprins de furtună atunci trebuie să știi că zona mediană a crestelor este mai puțin periculoasă decât extremitățile ei;
NU staționa lângă apă, lacuri, stâlpi înalți sau cu marcaje;
NU staționa sub copaci înalți sau solitari; dacă te aflii deja în pădure atunci alege să staționezi între pâlcurile de copaci mai mici și nu lângă arborii înalți;
NU căuta refugiu în grote sau surplombe; există riscul de a forma o punte de scurtcircuit peste deschizatură. În timpul furtunii însoțită de ploi și descărcări electrice, sentimentul de securitate pe care-l dă o mică grota sau o surplombă este înșelător;
Obs: pentru a fi cât de cât în siguranță într-o grotă trebuie să ai cel puțin 1 m distanță de pereții laterali, 3 m distanță deasupra capului și cel puțin 20 m față de intrare;
NU te lipi niciodată cu tot corpul de pământ; în caz de impact curentul electric îți va străbate tot corpul cauzând leziuni ale organelor interne;
În cazul în care nu mai e timp să cobori într-o zonă cât de cât mai sigură și fulgerele sunt deja în jurul tău:
Orientează-te rapid și găsește o mică ridicătură sau platformă dominată de un punct înalt vecin și ghemuiește-te la cel puțin 1 m distanta de acel punct (care e indicat să fie de vreo 5-10 ori mai înalt decât poziția ta de ghemuit); evită pietrele umede și zonele cu licheni;
ATENȚIE: nu te sprijini de peretele mai înalt cu mâna, umărul sau cu capul;
Dacă simți că ți se electrizează părul (se ridica la propriu, de pe cap, brațe sau picioare) e un semn al naturii că te afli într-o zonă încărcată electric și că ești în pericol iminent așa că:
Dispersați-vă: dacă sunteți un grup dispersați-vă la cel puțin 15 m distanță unul de celălalt pentru a evita “lovirea în lanț”
Adoptă poziția ghemuit: călcâiele lipite, mâinile aprope de corp și acoperă-ți urechile cu palmele, pentru a-ți proteja timpanele;
Creează o izolație: așează sub tine orice material nemetalic care ar putea crea o mică izolație fața de sol – izoprenul, sacul de dormit, o folie de cort
Rămâi pe poziție încă 30 de min după ce ai auzit și ultimul tunet și abia apoi retrage-te către bază; mai bine mai aștepți câteva minute în plus decât să te expui unor riscuri mai mari. (trăsnetele pot lovi de la km distanță)
Adevărat sau Fals?
Bețele de trekking atrag fulgerele – Fals – Corpul uman fiind mai înalt și cu o mai mică rezistență electrică are mai mari șanse de a fi lovit; desigur nu o să stai cu ele prin aer în timpul furtunii; (sursa info: Salvamont Neamt)
Telefonul mobil atrage fulgerul – Fals – mai indicat este un telefon mobil decât o linie fixă; în plus e important să ai un telefon la îndemână în cazul în care ești nevoit să anunți eventuale urgențe la 112 sau 0-Salvamont;
Obs: părerile sunt împărțite vis-a-vis de accesoriile outdoor și telefonul în timpul furtunii; dacă nu te simți în siguranță cu ele lângă tine le poți “abandona” mai departe de tine, cel puțin 30 m.
Nu poți atinge o persoană lovită de fulger – Fals – victima unei descărcări electrice nu reţine sarcina electrică descărcată aşa că ne putem apropia de ea pentru a acorda primul ajutor; important este să evaluăm condițiile și dacă ne putem apropia în siguranță fără a fi expuși la rândul nostru; în caz de impact Obligatoriu se va anunța serviciul de urgență
Desigur cea mai bună metodă de a gestiona o situație de risc este prevenția.
În concluzie: Consultă prognoza, recunoaște furtuna și îndepărtează-te, cunoaște regulile de conduită în caz de fulgere.
Sursă: https://maiaoutdoor.ro/…/cum-ne-protejam-de-fulgere…/…
Te-ar putea interesa si
- Comentarii
- Comenteaza cu Facebook