Ieri, 01 iulie, la ora 13:00, Poliţia orașului Șomcuta Mare a fost sesizată prin S.N.U.A.U.112, despre faptul că pe D.J.108E, între localitățile Mireșu Mare şi Lucăceşti s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului, polițiștii au constatat că un băimărean de 64 de ani, care conducea un microbuz, a intrat în coliziune cu un autoturism care ar fi fost oprit pentru efectuarea unui viraj la stânga. În urma impactului, cele două autovehicule au fost proiectate pe celălalt sens de mers.
Un pasager din microbuz a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe D.N.1C pentru soluționarea unui accident de circulație
La data de 01 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe D.N1.C, în localitatea Ilba.
Din primele verificări efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că un autoturism condus dinspre Seini înspre Baia Mare de o femeie de 53 de ani, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a izbit de capătul unui podeţ.
În urma impactului, conducătoarea auto, care se afla singură în autovehicul, a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceasta nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiindu-i prelevate moastre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările.
Depistat de polițiștii din Șomcuta Mare în timp ce conducea cu o concentrație de aproape 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 01 iunie, ora 22:22, polițiștii orașului Șomcuta Mare, în timp ce efectuam activități de patrulare în localitatea Remetea Chioarului, au oprit pentru control un autoturism. La volan a fost identificat un băimărean de 47 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul avea o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Baia Mare în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.”
Dragomirești, Bogdan Vodă, Cavnic – polițiștii au verificat 70 de autovehicule
Întrucât în cadrul acțiunilor organizate în weekend au fost constatate mai multe abateri rutiere, polițiștii au continuat activitățile pentru păstrarea unui climat de siguranță rutieră și pentru depistarea respectiv luarea măsurilor legale față de cei care pun în pericol siguranța participanților la trafic.
Astfel, polițiștii orașului Dragomireşti și cei ai Secţiei 2 Poliție Bogdan Vodă, au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe D.J. 186 Dragomirești – Strâmtura. Și polițiștii din Cavnic au organizat ieri o acțiune, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, pentru depistarea persoanelor care pun în pericol siguranța traficului, circulând cu autovehicule cu defecțiuni tehnice.
Astfel, au fost oprite și verificate aproape 70 de autovehicule. Polițiștii au luat măsuri față de abaterile constatate, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5500 lei.
Totodată, a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările în cazul unei infracțiuni de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Un conducător auto a rămas fără permisul de conducere, iar în alte șase situații au fost retrase certificatele de înmatriculare.
Depistat la volan, aproape de miezul nopții, fără permis de conducere
Polițiștii din Ulmeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un autoturism, deși nu avea permis de conducere.
Astfel, aseară, în jurul orele 23:00, polițiștii care efectuau serviciul de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Ciuta, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără prermis de conducere.