BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

VIDEO: Șoferiță depistată POZITIV la cannabis la primele ore ale dimineții în Baia Mare. Femeia a susținut că a consumat în străinătate

La primele ore ale dimineții polițiștii Serviciului Rutier Maramureș a organizat o acțiune de informare a tuturor participanților la trafic cu privire la noile modificări în domeniul legislației rutiere. Principala informare a fost aceea a testării antidrog.

A doua mașină oprită a adus și prima surpriză pentru polițiștii maramureșeni . O tânără în vârstă de 24 de ani a fost testat pozitiv la cannabis. În fața polițiștilor femeia a recunoscut că a consumat cannabis însă nu pe teritoriul României. Autoturismul femeii a fost percheziționat de polițiști. Ea

”O tânără în vârstă de 24 ani care la testarea cu aparatul drugtest a fost depistată pozitiv la cannabis. În acest caz se recoltează probe biologice care vor fi înaitate Serviciului de Medicină Legală. I se reține permisul de conducere și se întocmește dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe interzise” a declarat cms șef Nicolae Bărbos, SPR Maramureș.

Permisul de conducere al tinerei a fost reținut de polițiști. Dacă în 72 de ore rezultatul de la INML nu va veni atunci acesta îi va fi restituit șoferiței. Trebuie spus că la nivelul județului Maramureș nu există posibilitatea de analiză a probelor pentru consumul de droguri. Toate acestea sunt trimise la Cluj Napoca pentru analiză.

Ce spune Poliția

În această dimineață, sub coordonarea polițiștilor Serviciului Rutier Maramureș, în municipiul Baia Mare a fost desfășurată o acțiune de informare a participanților la traficul rutier cu privire la ultimele modificări în domeniul legislației rutiere, în contextul intrării în vigoare a O.U.G nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței.

La această activitate, polițiștii rutieri au fost prezenți cu aparatele drugtest și alcooltest folosite în activitățile curente desfășurate în trafic.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu posibila prezență a substanțelor psihoactive, în cazul unei tinere care a fost oprită pentru control. Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice. Totodată, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere și au întocmit dosar penal, urmând a continua cercetările în vederea luării măsurilor legale.

Modificări legislative privind procedura restituirii permisului de conducere

Permisul de conducere reținut ca urmare a săvârșirii de către titular a infracțiunii prevăzute la art. 336, alin. 2, din Codul penal, -conducerea sub influența unor substanțe psihoactive, în urma testării conducătorului auto cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, se restituie titularului în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin. Termenul de 72 de ore curge de la ora finalizării procedurii de prelevare a probelor biologice.

Polițistul rutier are obligația de a realiza testarea conducătorilor auto în următoarele situații:

– observă în vehicul recipiente ce pot conține băuturi alcoolice și care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive;

– conducătorul auto a săvârșit în  mod repetat în ultimii 3 ani contravenția de conducere a unui autovehicul sub influenta băuturilor alcoolice ori a fost condamnat pentru săvârșirea a cel puțin uneia din infracțiunile prevăzute la art. 336, 336^1, 337 sau 338 Cod penal, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, ori infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Nu  se aplică sancțiunea avertismentului în situația săvârșirii contravențiilor pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, precum și în cazul contravențiilor săvârșite de persoanele juridice.

Te-ar putea interesa si

PRELUARE ACTUALMM: Zeci de persoane vindecate de COVID-19 au donat sânge pentru băimăreanca de 25 de ani, internată în stare gravă la spital

Redactie

AȚI VĂZUT-O? Familia şi poliţiştii caută o tânără de 21 de ani din Baia Sprie, dispărută de la domiciliu – actualizare

Redactie

TÂLHĂRIE CALIFICATĂ: Doi băimăreni au lovit un tânăr din Satu Mare şi i-au furat telefonul

Vasile Dale

8 mesaje

Iugas iulie 17, 2024 at 11:46 am

Hoitarii aia din presa sa o ingroape si mai tare : „cand ai consumat?” „In ce scop?” „Unde?”

Raspunde
mo iulie 17, 2024 at 10:52 pm

sa inteleg ca e ok sa faca asta doar cand e vorba de persoane publice, sau din familia lor, cum a fost cazul fiului Sorinei Pintea? Doar atunci opinia publica e indreptatita sa fie informata corespunzator? Ca poate fiul ei isi procura marfa din banii de SPAGA? Nu e clar ca riscul in cazurile acestea au legatura cu siguranta traficului rutier? poate pe „preafericita” asta au evitat-o alti particianti la trafic pana sa fie oprita! ori e o chestiune serioasa si trebuie oprita, ori nu ne mai legam deloc de acest aspect! avand in vedere ca aceasta problema a ajuns sa fie discutata la cel mai inalt nivel in stat, e cam groasa treaba… poate voi nu vedeti cat e de groasa, de la prea mult fum…orice actiune menita sa previna aceasta problema e bine venita, fumati, trageti pe nas, bagati in vena, e treaba voastra, insa NU VA URCATI LA VOLAN SPARTI IN GURA ca directorul ARAMIS, care a luat 3ani cu executare…

Raspunde
Iugas iulie 18, 2024 at 2:16 pm

Cat whataboutism ai borat acolo…
Vezi ca nu am incurajat consumul, ziceam doar ca nu intereseaza pe nimeni obiceiurile unei ilustre necunoscute, nu e nimic senzational acolo, care sa justifice intrebarile respective.

Raspunde
mo iulie 18, 2024 at 11:11 pm

„Cat whataboutism ai borat acolo” – no si? ti-i ciuda? :))

„ziceam doar ca nu intereseaza pe nimeni obiceiurile unei ilustre necunoscute” – ca tu si cunosti parerile/interesele celor din anturajul ei despre aceste intrebari, mai proorocule..

„nimic senzational acolo, care sa justifice intrebarile respective” – poate intrebarile erau menite sa aduca senzationalul in stire, poate a fumat cu Snoop Dogg! la aceeasi masa! auzi tu la el senzational, meri inapoi pe antena x, acolo gasiti doar senzational

tu esti ceva coleg de breasla, critic jurnalistic sau ceva de genu de te deranjeaza ca nu se pun intrebari care doar dupa parerea ta ar trebui puse?

Raspunde
fdg iulie 17, 2024 at 5:02 pm

@Iugas Tipic lor. Te improasca si te tarasc prin noroi si se opresc doar cand nu mai da lumea click pe articol.

Raspunde
Beton iulie 19, 2024 at 11:11 am

No consumat,bine ca tricou Nirvana are :)) si reporteriță blonda,trageți buza peste dinti ca vin sa-ti dau ovăz nebuno

Raspunde
Veteran iulie 19, 2024 at 12:55 pm

Vai de noi,,,, domnișoara a recunoscut greseala, dar chiar era nevoie de o turmă de organe, cameramani,etc. Pt un furt, o bătaie pe domeniul public, atunci de ce nu se deplașează organele, celebra frază aduceți la secție nu sunt echipaje libere. Rușine.

Raspunde
mo iulie 19, 2024 at 1:05 pm

era atata politie pentru ca:”polițiștii Serviciului Rutier Maramureș a organizat o acțiune de informare a tuturor participanților la trafic cu privire la noile modificări în domeniul legislației rutiere” – dar un retardel ca tme n-are cum sa inteleaga tot contextul, pentru ca retardel se simte vanat, avand probabil creierul prajit de la ceva substante.. boss era deja o actiune de informare in desfasurare capish? nu o venit special pentru ea..

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.