La inițiativa secretarului de stat din cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse(MFTES), Anca Hendea, și a secretarului de stat din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), Terente Ciui, a avut loc o întâlnire de lucru, la care a participat și doamna Camelia Taină – director general în cadrul MEAT, privind colaborarea în proiectul ”Femeia Antreprenor”, adresat în special afacerilor conduse de femei care au deja vechime în calitate de asociat/acționar în cadrul firmei.
Alocația Financiară Nerambursabilă (AFN) este de maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului. Obiectivul principal al acestui program îl constituie stimularea și sprijinirea înființării și dezvoltării IMM-urilor, înființate și conduse de femei, iar beneficiarii trebuie să cunoască faptul că cel puțin 50% din părțile sociale/acțiunile societății aplicante trebuie să fie deținute de femei. Pentru societățile înființate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, condiția se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatiști din Consiliul de Administrație este formată din femei.
”Discuțiile s-au concentrat pe promovarea proiectului ”Femeia Antreprenor”, un program care încurajează femeile să-și construiască propriile cariere în mediul de afaceri, oferindu-le granturi nerambursabile din bugetul de stat, iar în acest sens, în viitorul apropiat, va exista o colaborare pentru a promova acest proiect, astfel încât să fie accesat de un număr cât mai mare de femei antreprenor”, a declarat Anca Hendea, secretar de stat în Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.
”La fel ca în cazul ediției precedente, vor fi oferite granturi în valoare maximă de 200.000 lei/IMM. Această sumă poate acoperi cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor care urmează a fi depuse de doamnele antreprenor”, a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Terente Ciui.