Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

O NOUĂ ESCROCHERIE: „Acesta este noul meu nr de telefon”. O băimăreancă a rămas fără 9.000 lei din cont

Polițiștii vă sugerează să manifestați atenție sporită când primiți un mesaj prin care vi se transmite că o persoană apropiată și-a schimbat numărul de telefon.  Mesaje precum “Acesta este noul meu nr. de telefon”, pot fi de la presupuși membri ai familiei sau presupuși prieteni, iar intenția este de înșelăciune. Nu răspundeți, în niciun caz nu transferați sume de bani și nu oferiți date personale!

Ieri, poliția a fost sesizată cu privire la comiterea unei înșelăciuni. Primele verificări au relevat faptul că o femeie a primit mesajul menționat anterior de pe un număr necunoscut, aparent al fiicei sale.

La scurt timp, femeia a fost determinată să facă un transfer bancar urgent. Crezând că este noul număr de telefon al fiicei sale, femeia a efectuat alte transferuri, iar ulterior a transmis prin intermediul unei aplicații fotografii cu cardul bancar.

La câteva ore, persoana vătămată a realizat că a fost indusă în eroare. Prejudiciul este de 9 000 de lei.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, în vederea documentării activității infracționale, identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT