Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

COMUNICAT DE PRESĂ: ”LUNA DIASPOREI ÎN MARAMUREȘ”

Dragi maramureșeni de pretutindeni, Consiliul Județean Maramureș vă urează ”Bun venit acasă!”, în mijlocul familiilor care v-au așteptat cu mare nerăbdare. Din dorința de a ne reuni și reconecta, Consiliul Județean Maramureș prin Serviciul Diaspora și Relații Internaționale din cadrul Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice a demarat proiectul ”Luna Diasporei în Maramureș”, prin care prezintă evenimente de interes public care au loc în județul nostru, în luna august 2024, creând pagina web: www.diaspora.maramures.ro 

Partenerii locali și instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș organizează evenimente care au ca scop principal reunirea comunităților locale, sărbătorind moștenirea identitară a acestui ținut binecuvântat, iubit și respectat de oameni.

Autenticitatea Maramureșului dezvoltă în noi toți un patriotism local, o flacără ce nu se stinge indiferent de distanța la care ne aflăm unii de alții, ci păstrează vie dorința revenirii și bucuria de a trece pragul casei părintești, învăluindu-ne într-un sentiment de apartenență dat de comuniunea cu tot ce ne este drag: oameni, locuri, obiceiuri, emoții.

Așadar, vă invităm, în număr cât mai mare, să luați parte la evenimentele propuse sub egida ”Luna Diasporei în Maramureș”. Acestea au fost gândite atât pentru cei mari cât și pentru cei mici, pentru ca voi, cei care purtați Maramureșul în suflet și îl lăudați în toate colțurile lumii, să vă puteți bucura petrecând timp de calitate alături de familii, dar în același timp, în mijlocul comunității.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT