Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației cercetează patru cetățeni români care conduceau autovehicule, deși dreptul de a șofa le-a fost suspendat cu doar câteva zile înainte.
Joi, 01 august a.c.,poliţiştii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, pe timpul misiunilor specifice, au oprit pentru control în trafic două autovehicule, unul în localitatea Borșa, iar celălalt în Moisei. Primul autoturism a fost oprit la ora 5.20, la volan aflându-se un cetățean român în vârstă de 34 de ani din județul Botoșani, iar cel de-al doilea a fost oprit la ora 23.45 și era condus de către un bărbat de 68 de ani din jud. Cluj. În ambele situații, în urma unor verificări în aplicația e-DAC, s-a constatat că șoferii au permisele de conducere suspendate.
Tot joi, 01 august a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român în vârstă de 61 de ani, domiciliat în județul Satu Mare, la volanul unui autoturism înmatriculat în România. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat documentele personale și actele mașinii, iar în urma verificărilor, polițistul de frontieră a constatat că dreptul de conducere al persoanei în cauză a fost suspendat în data de 27 iulie a.c.
Al patrulea caz a fost depistat tot ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în România, când un cetățean român de 33 de ani din județul Iași s-a prezentat pentru efctuarea formalităților de control la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculate în România. Cu ocazia verificărilor la frontieră, s-a constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României din data de 23.07.2024.
În toate cele patru cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.