Președintele PSD Maramureș și vicepreședinte PSD la nivel național, deputatul Gabriel Zetea, ales recent președinte al Consiliului Județean în urma alegerilor din 9 iunie a început seria întâlnirilor cu partidele politice care au obținut mandate în Consiliul Județean și consiliile locale. Scopul acestor discuții este de a stabili principii și o colaborare corectă pentru Maramureș și maramureșeni.
”Așa cum am arătat după încheierea scrutinului din 9 iunie am început seria întâlnirilor oficiale cu reprezentanții partidelor politice care au obținut voturi și mandate de reprezentare din partea maramureșenilor la alegerile locale. În cadrul acestor întâlniri ne vom întâlni cu toate partidele: UDMR, USR, AUR, PMP și Verticala Nouă. Dacă PNL își adaptează discursul public și retractează atacurile agresive din campania electorală vom putea avea o întâlnire principială și cu ei, la finalul celorlalte discuții”, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președintele ales al Consiliului Județean care va prelua mandatul în luna octombrie.
Împreună cu primarul ales al municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, care este și președinte al PSD Baia Mare, deputatul Gabriel Zetea s-a întâlnit pentru primele discuții cu UDMR. ”UDMR a dovedit de-a lungul timpului că este un partid ce respectă loial înțelegerile politice pe care și le asumă. Îi felicit pentru rezultatul foarte bun obținut la ultimele alegeri și pentru mobilizarea excepțională a candidaților lor în mijlocul comunităților maramureșene.”
În cadrul întâlnirii s-au discutat mai multe teme importante, inclusiv proiectele mari de infrastructură ale județului și ale celor două municipii, Baia Mare și Sighetu Marmației. ”Împărtășim 100% câteva principii corecte pentru o bună guvernare locală și aici ne referim la trei aspecte importante. Este vorba despre susținerea necondiționată a primăriilor județului pentru cofinanțarea proiectelor europene, acestea reprezentând prioritatea absolută a tuturor. Vorbim, apoi, despre prioritizarea actualelor proiecte ale județului care sunt încă în faza de studii de fezabilitate, în funcție de posibilitățile financiare actuale, pentru a trece cât mai repede în faza de construcție efectivă a drumurilor, școlilor, spitalelor, reabilitarea clădirilor patrimoniu sau a parcurilor industriale. Nu în ultimul rând, dorim accelerarea ritmului documentațiilor care stau la baza proiectelor mari ale județului: drumul rapid Baia Mare-Satu Mare, centura metropolitană, centura municipiului Sighetu Marmației, pasajele din municipiul Baia Mare. Aceste proiecte sunt întârziate nepermis de mult și sunt în pericol de a pierde finanțările europene disponibile”, a precizat președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților.
Președinte PSD Maramureș susține că aceste principii pe care le îmbrățișează împreună sunt fundamentale pentru dezvoltarea județului și dacă le respectă cu toții în următorii patru ani de mandat se vor ține de cuvânt în fața maramureșenilor. La începutul lunii septembrie, conducerea județeană a PSD se va reîntâlni cu reprezentanții UDMR pentru semnarea unui protocol de colaborare pentru constituirea majorităților politice și pentru stabilirea funcțiilor din executivul Consiliului Județean și a primăriilor. ”Această primă întâlnire a fost doar despre principii și despre o colaborare corectă pentru că, așa cum am spus de fiecare dată, în ședințele de Consiliu Județean și în ședințele consiliilor locale va trebui să dezbrăcăm cu toții haina politică și să guvernăm doar în interesul maramureșenilor. Politica să o lăsăm pentru București, pentru Palatul Cotroceni, Palatul Victoria și Palatul Parlamentului, iar noi, aici, în Maramureș, să facem o singură politică: POLITICA MARAMUREȘENILOR!”, susține președintele ales al Consiliului Județean Maramureș în urma alegerilor din 9 iunie, deputatul Gabriel Zetea.
1 mesaj
Au și ăștia principii ?
Da, mult ne-a bătut Bunul Dumnezeu cu personaje de genu, sau poate ca nu el, statul asta ticăloșit,
condus în stil mafiot de băieții cu ochi albaștrii de la asa zisa revoluție încoace.
Viitor de aur are tara asta