Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au reușit să îl identifice pe șoferul inconștient care a pătruns inexplicabil în contrasens în dimineața zilei de sâmbătă, 3 august 2024 pe șoseaua de centură a municipiului. Atunci doi șoferi au avut reflexe incredibile și au evitat un impact frontal cu mașina ajunsă pe contrasens. Unul dintre aceștia a ajuns în șanțul din dreapta direcției de mers, celălalt a ajuns pe sensul opus și a avut noroc că nu venea niciun alt autoturism.
În schimb cel de la volan și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Norocul șoferilor a fost camera de bord care era amplasată pe una dintre mașini. Polițiștii băimăreni au muncit mult pentru a-l identifica pentru că numărul de înmatriculare nu se vedea foarte bine pe imaginile video.
Conform informațiilor noastre în fața polițiștilor bărbatul și-ar fi recunoscut fapta dar nu a putut explica și cum a ajuns pe sensul opus de mers.
Ce spune poliția
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii rutieri din Baia Mare au luat măsura sancționării contravenționale a unui bărbat de 56 de ani din Satu Nou de Jos pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Citește și:
4 mesaje
Trebuia anulat permisul idiotului !
Și buletinul.
Și certificatul de căsătorie și cel de naștere.
„dar nu a putut explica și cum a ajuns pe sensul opus de mers” – hmm, grav.. ne jucam cu siguranta pe drumurile publice…sa fi suferit vreo criza de epilepsie?!