BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

La data de 4 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au efectuat 4 percheziții la domiciliile unor persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2022 – august 2024, la diferite intervale de timp, o persoană ar fi procurat, deținut, vândut și oferit diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și cristal) către consumatori din județul Maramureș.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 150 de grame de canabis, 180 de grame de rezină de canabis, 45 de grame de droguri de mare risc (4-CMC), un grinder și mai multe obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, o persoană a fost condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș unde a fost audiată, ulterior, față de aceasta fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

La data de 5 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a admis propunerea de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Săliștea de Sus – Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș.

Precizăm că activitățile s-au desfășurat în contextul măsurilor adoptate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru a avea festivaluri fără droguri.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ce spune instanța

Mătieş Ioan AlexandruInculpat

Solutia pe scurt: prin Î.P. nr. 76/DL/5.08.2024 s-a dispus: În temeiul art. 226 Cod procedură penală şi a art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Maramureş în dosarul nr. 163/49/P/2022 şi, în consecinţă:

Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.08.2024 şi până la data de 03.09.2024 inclusiv, a inculpatului MĂTIEȘ IOAN-ALEXANDRU, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu parchetul. Pronunţată în cameră de consiliu. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP).

Te-ar putea interesa si

AU MAI CĂZUT DOI: Un tânăr arestat, altul pus sub control judiciar într-un dosar de trafic internațional de droguri

Vasile Dale

BEAT ȘI FĂRĂ PERMIS: Bărbat din cătunul RUNC (Buciumi) recidivist, arestat preventiv după ce a fost prins la volan cu 1,76 g/l alcool pur în sânge

Vasile Dale

135 de efective au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.