Important

Stadiul lucrărilor la drumurile județene aflate în reabilitare în Maramureș, verificate de președintele Consiliului Județean Maramureș

Trei dintre drumurile județene importante din Maramureș se află în plin șantier, iar lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere avansează conform planului. Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș și Gabriel Ștețco, administratorul public al județului urmăresc îndeaproape derularea investițiilor și au luat la pas șantierele în lucru.

DJ 185 Hărnicești – Ocna Șugatag

Pe acest tronson au fost finalizate deja 60% dintre lucrările prevăzute, iar acum se intervine pentru canalizarea pluvială, respectiv la realizarea stratului de balast de fundație inferior. Săptămâna viitoare se va așterne stratul de agregate naturale stabilizate cu ciment și vor fi amenajate trotuarele. De asemenea, se consolidează podul de la km 0+508, unde se lucrează la armarea și cofrarea plăcii de suprabetonare din beton C35/45. Proiectul acoperă 5,8 km de drum, finanțat prin programul MaraNord, cu un buget total de 120 milioane euro pentru opt drumuri județene. Finalizarea lucrărilor este programată pentru luna octombrie.

DJ 185 Bocicoiu Mare – Lunca la Tisa

Aici, lucrările sunt aproape finalizate, cu un grad de execuție de 80%. Cei 56 de piloți din beton armat au fost finalizați, iar acum se lucrează la grinda de rigidizare din beton armat C30/37. Investiția totală este de 830.000 euro, finanțată din bugetul local.

DJ 184A Dumbrăvița – Rus

Pe acest drum, lucrările sunt în stadiu incipient, gradul de execuție fiind de 20%. Se intervine la lărgirea carosabilului, urmând ca în perioada următoare să se execute șanțurile și podețele transversale. Investiția pentru acest tronson se ridică la 2,4 milioane euro, finanțată din bugetul local.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: „Unde sunt șantiere în lucru în Maramureș? Peste tot, din Baia Mare până la Tisa! Lucrăm la drumuri, aeroport, spitale, parcuri industriale și școli, pentru că ne-am zbătut să urnim Maramureșul din loc. Reabilităm trei drumuri județene importante și urmează și alte șantiere finanțate din fonduri europene și din bugetul județului.

Voi lua la pas în perioada următoare toate șantierele. Vă voi ține la curent cu toate lucrările, așa cum am obișnuit. În ultimii patru ani am muncit zi de zi pentru aceste investiții. Alții au fost ‘harnici’ doar în campanii electorale și sunt convins că jubilează pentru că vor inaugura obiective de investiții de sute de milioane de euro pe care eu și colegii mei le-am generat. Mandatul meu la președinția Consiliului Județean se încheie în toamnă, însă misiunea mea pentru Maramureș continuă. Voi lupta mai departe pentru mai binele maramureșenilor și pentru dezvoltarea Maramureșului!”.


Te-ar putea interesa si

Tânăr de 18 ani din Tăuţii de Sus, reţinut pentru mai multe furturi

Redactie

PREVENIRE A CONSUMULUI DE SUBSTANŢE INTERZISE: Despre droguri în Parcul Grădina Morii Sighetu Marmației

Redactie

Oportunități de instruire pentru tinerii din zonele de munte

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.