Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

DOLIU ÎN LUMEA MEDICALĂ DIN MARAMUREȘ – Dr. Roman, primul medic coordonator UPU SMURD a trecut la cele veșnice

Este doliu în lumea medicală din Marmureș. Dr Dan Roman, primul medic coordonator UPU SMURD în Maramureș a decedat vineri. Luni, 26 august, de la ora 12.00, prietenii, apropiații, familia dar și cadrele medicale își vor lua rămas bun de la el la cimitirul Tanatorio din Baia Mare.

Medicul Roman a fost șeful secției UPU SMURD timp de 20 de ani de zile. De altfel, el a fost și cel care în 8 ianuarie 2010 a participat la inaugurarea primului serviciu UPU SMURD la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Îmi reamintesc că de la ceremonia din fața Prefecturii Maramureș, dr. Roman alături de alți paramedici SMURD au fugit la un grav accident rutier petrecut la Cavnic, în zona serpentinelor de pe DJ184. Acolo o autoutilitară a ieșit de pe carosabilă și a căzut pe acoperișul unei clădiri. Au fost 9 persoane rănite.

”Într-o lume a nedreptăților, atunci când un OM pentru care viața celui în suferință a devenit șablon pentru atitudine și comportament față de semeni, când bunătatea , empatia și profesionalismul au fost duse la cote de virtute, ni se pare că nedreptatea cea mai mare e atunci când astfel de oameni dispar dintre noi. Dr. Dan Roman a fost un exemplu pentru mulți dintre noi, cei care am lucrat alături de el în linia întâia, în Serviciul UPU-SMURD… Cuvintele devin seci în aceste momente, durerea pierderii ne paralizează gândirea și sentimentele. A plecat așa cum a fost întotdeauna…tăcut, discret, elegant, respectuos…

Odihnă veșnică în pace și liniște, Dane! Nu te vom uita niciodată!  Dumnezeu să-l odihnească!” a transmis dr Călin Man pe rețelele de socializare

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT