Eveniment

50 de locuințe din fond locativ și de serviciu vor fi predate chiriașilor la începutul lunii octombrie


Primăria Municipiului Baia Mare anunță că se află în procedură finală în ceea ce privește repartizarea a 50 de locuințe din fond locativ și de serviciu. Apartamentele sunt situate pe strada Melodiei și vor fi predate chiriașilor în luna octombrie.

”Suntem în punctul în care mai avem puțin până când vom preda către beneficiari blocul de pe strada Melodiei nr. 2, a cărui reabilitare a fost finalizată la începutul acestui an și unde avem 4 apartamente cu două camere în suprafață utilă de 37 de metri pătrați și 46 de apartamente cu o cameră în suprafață utilă de 25 de metri pătrați, toate pregătite pentru a fi locuite. Blocul a fost izolat complet, au fost montate geamuri termopan, centrale termice în fiecare locuință, iar gazul, apa și energia electrică sunt contorizate individual pentru a preîntâmpina eventuale situații neplăcute. Fiecare apartament este dotat cu bucătărie cu chiuvetă și robinet montate, baie cu lavoar, toaletă, cadă, duș cu baterii de robineți și oglindă”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

10 dintre aceste apartamente vor fi oferite ca locuințe de serviciu pentru angajați ai Primăriei care nu au deținut după 1989 o altă locuință în Baia Mare, iar celelalte 40 vor fi date spre închiriere persoanelor eligibile care s-au înscris pe lista fondului locativ, în ordinea priorităților. În prezent, 119 persoane figurează pe această listă, care au domiciliul în Baia Mare, care nu au deținut după 1989 o locuință în municipiu și care nu sunt chiriași ai unor alte tipuri de locuințe sociale aflate în patrimoniul Consiliului Local Baia Mare.

Lista de repartizare va fi supusă aprobării în următoarea ședință a Consiliului Local Baia Mare. Contractele de închiriere se vor semna pe o durată de cinci ani, după care apartamentele vor fi predate noilor chiriași.

Te-ar putea interesa si

Doi bărbați cercetați de polițiști pentru NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

Vasile Dale

EXCLUSIV: Jaf cu cuțitul la o casă de pariuri din Baia Mare. ”Cagulatul” a fugit cu banii – actualizare

Vasile Dale

L-AŢI VĂZUT? / ACTUALIZARE – MINORUL IUHASZ ANDREI-PETRE A DISPĂRUT DE ACASĂ. EL A FOST GĂSIT PE RAZA MUNICIPIULUI BAIA MARE

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.