BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

AMENINȚĂ CĂ VA SESIZA MAGISTRAȚII DIN GERMANIA: Cătălin Cherecheș se plânge că nu e lăsat să părăsească celula până la 5 ore pe zi

Cătălin Cherecheș – condamnat la 5 ani de pușcărie pentru luare de mită în formă continuată – a scăpat de mai bine de un an din pedeapsă, după ce judecătorii i-au scăzut zilele de arest, iar acum poate intra în comisia de liberare condiționată mai devreme, în august 2026.

Până atunci, fostul edil al municipiului Baia Mare se concentrează pe schimbarea regimului de detenție, de la „închis” la „semideschis”. El se mai plânge că Penitenciarul Aiud nu-l lasă 5 ore pe zi în afara camerei și amenință că va informa autoritățile germane, care au fost de acord să-l extrădeze, dar numai cu respectarea acestui detaliu, scriu colegii de la libertatea.ro.

A scăpat de 519 zile din pedeapsă, poate intra în comisie de liberare în 10 august 2026

Cum a scăpat Cătălin Cherecheș de 519 zile din pedeapsă Din spatele gratiilor, Cătălin Cherecheș a formulat în luna aprilie 2024 o contestație la executare prin care a solicitat Tribunalului București să-i scadă din pedeapsă: Zilele petrecute în arest preventiv și în arest la domiciliu de la începutul procesului (26.04.2016 – 22.12.2016), Zilele în care a stat arestat în Germania în așteptarea extrădării (28.11.2023 – 19.03.2024) și Perioada executată până acum (din 19.03.2024 – la zi).

Așa a „strâns” Cătălin Cherecheș până în prezent (30.08.2024) un număr de 519 zile executate din condamnarea de 5 ani, care înseamnă 1.826 de zile. Calculată de la momentul în care Cătălin Cherecheș a intrat pe poarta Penitenciarului Rahova, pedeapsa s-ar împlini la termen pe data de 20 martie 2029. Însă cu zilele considerate ca fiind deja executate, acest termen este devansat pe 18 octombrie 2027. Cătălin Cherecheș are dreptul să solicite liberarea condiționată la executarea a 2/3 din pedeapsă, iar dacă luăm în considerare zilele pe care le-a executat deja, fostul primar ar trebui să intre în comisie pe 10 august 2026.

Ce i-a plăcut fostului primar să facă până acum la pușcărie Pe data de 11 iunie 2024, Cătălin Cherecheș și-a retras o plângere împotriva judecătorului desemnat cu supravegherea executării pedepsei, prin care cerea schimbarea regimului de la „închis” la „semideschis”. Chiar dacă Judecătoria Aiud a luat act de retragerea plângerii, în motivarea hotărârii se regăsesc detalii despre ultima perioadă pe care fostul primar a petrecut-o după gratii. Deținutul Cătălin Cherecheș a participat – în cadrul Penitenciarului Rahova, cât şi în cadrul Penitenciarului Aiud – la diverse activităţi, precum:

Programul de adaptare la viaţa instituţionalizată, în cadrul Penitenciarului Rahova (unde a obţinut un număr de 10 credite), Activitatea educativă intitulată Ziua Pământului în cadrul Penitenciarului Aiud (unde a obţinut un număr de 5 credite), Demersuri de reintegrare socială – 15 puncte În plus, fostul edil s-a înscris la toate cursurile şi activităţile educative, sociale şi psihologice, se arată în documentul citat.

Nemulțumirile lui Cherecheș în Penitenciarul Aiud

Avocații lui Cătălin Cherecheș au depus și o serie de critici din partea clientului lor, pe care instanța le trece în revistă în motivarea prin care ia act de retragerea cererii:

„Se impune a se face precizarea că în situaţia în care nu se va dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate, se vor vedea nevoiţi să sesizeze Ministerul Federal al Justiţiei din Germania, respectiv Tribunalul din München (Oberlandesgericht München, instanţa care a dispus extrădarea deţinutului).

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin raportul transmis autorităţilor judiciare din Germania privind condiţiile de detenţie de care va beneficia numitul (Cherecheș Cătălin – n.r.), şi-a luat angajamentul ca după executarea a 1/5 din pedeapsă să devină eligibil pentru regimul semideschis şi ulterior, pentru regimul deschis.

Or, având în vedere că deţinutul are împlinită fracţia de 1/5 din executarea pedepsei, respectiv şi-a manifestat dorinţa de a participa la activităţile lucrative şi educaţionale, precum şi faptul că a participat la activităţi stabilite în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, a apreciat că sistemul penitenciar a încălcat în mod flagrant angajamentul luat în faţa autorităţilor germane.

O altă neregularitate o reprezintă nerespectarea intervalului de timp petrecut în afara camerei de detenţie pentru a desfăşura activităţi zilnice. Angajamentul luat de Administraţia Penitenciarelor a fost de a-i acorda deţinutului un număr estimat de 5 ore/zi, însă acest program nu este respectat de către penitenciar.

Având în vedere aceste aspecte, în situaţia în care aceste neregularităţi nu vor remediate, vom fi nevoiţi să sesizăm organele judiciare din Germania, faţă de nerespectarea angajamentelor luate de A.N.P. Față de toate aceste considerente, (petentul – n.r.) a solicitat admiterea contestaţiei şi modificarea regimului de executare stabilit în sarcina petentului în regimul imediat inferior (regimul semideschis), apreciind că o astfel de soluţie este oportună raportat la circumstanţele şi considerentele învederate supra”, se arată în Hotărârea 426/2024 a Judecătoriei Aiud.
Citeşte întreaga ştire: Cătălin Cherecheș se plânge că nu e lăsat să părăsească celula până la 5 ore pe zi. Ce face în pușcărie fostul primar din Baia Mare

Te-ar putea interesa si

ALEGERI PARLAMENTARE: Desfășurarea în bune condiții a procesului electoral

Redactie

VIDEO: Momentul producerii accidentului în care un magistrat stagiar a lovit trei copii pe trecerea pentru pietoni în Sighetu Marmaţiei

Redactie

EXCLUSIVITATE: AVERTISMENT – Imagini video dure din timpul misiunii de salvare a trei bărbați ucraineni din munții Maramureșului. Un cadavru a fost lăsat în munte

Vasile Dale

1 mesaj

mo septembrie 4, 2024 at 2:17 pm

stai cuminte „mafiotule”

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.