BREAKING NEWSImportant

Mens sana in corpore sano! Jandarmii montani, alături sportive din Dej, aflate în cantonament


Deși este ultima săptămână de vacanță, elevii se mai bucură zilele acestea de timpul petrecut în taberele școlare sau de ieșirile în natură.

De o frumoasă drumeție la Vârful Roții de la Cavnic s-au bucurat ieri și cele 24 de sportive din Dej aflate în cantonament în această perioadă. Pentru munca depusă și ca o recompensă pentru rezultatele foarte bune obținute, antrenoarele lor au solicitat jandarmilor montani organizarea unei drumeții în zonă. Doamnele antrenoare au participat și anul trecut la o astfel de activitate cu un alt grup de sportive, drept pentru care au dorit să le ofere aceeași bucurie și tinerelor pe care le antrenează anul acesta.

Traseul montan parcurs are un nivel accesibil de dificultate, iar scopul drumeției a fost de a face o plimbare în natură, de a afla despre regulile pe care le respectăm pe munte, dar mai ales despre cum cerem ajutor în caz de nevoie. Ca la baschet, tinerele sportive au aflat că pentru o urcare pe munte, trebuie să ne pregătim corespunzător: să avem condiția fizică adecvată traseului pe care îl alegem, să ne echipăm corespunzător și să ținem cont că pe munte vremea se schimbă cu rapiditate sau că putem întâlni în calea noastră animale sălbatice.

Desigur, fetele au observat și faptul că există câteva similitudini între activitatea lor sportivă și cea a jandarmilor montani. Antrenamentul zilnic pentru a avea o condiție fizică optimă, munca în echipă sau practicarea sportului sunt doar câteva dintre acestea.

A fost o încântare să ne bucurăm de ieșirea în natură împreună și vă mai așteptăm cu drag și vara viitoare, să explorăm și alte trasee montane.

Te-ar putea interesa si

PROTEJAREA VICTIMELOR: Dosar penal întocmit şi ordin de protecţie provizoriu emis pe numele unui bărbat din Repedea

Vasile Dale

IMPORTANT: S-au majorat amenzile pentru nerespectarea regimului stării de urgență

Vasile Dale

SE ÎNTÂMPLĂ LA GRANIŢA DE NORD: Joacă de-a șoarecele și pisica între polițiști și traficanții de țigări. Contrabandiștii au drone, tehnică infraroșu, senzori și chiar avioane

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.