Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Ionel Bogdan: „Finanțăm cinci cluburi de robotică din patru licee din Maramureș, susținând astfel adaptarea tinerilor maramureșeni la cerințele viitorului”

În ședința de astăzi a Consiliul Judeţean Maramureş, a fost aprobat proiectul privind ”Dezvoltarea roboticii în școlile din județul Maramureș”, un domeniu foarte atractiv pentru elevi.

Acest acord de cooperare privește asigurarea finanțării din partea Consiliului Județean pentru patru licee din Maramureș, investiția însumând 120.000 lei, alocată celor două componente principale: participarea la competiții și achiziția dotărilor necesare participării la concursuri.

Spun #investiție deoarece această inițiativă atrage beneficii considerabile pentru județul nostru, precum perfecționarea elevilor în domeniul roboticii și încurajarea inovației și creativității în rândul tinerilor. Trebuie să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim și să ne pregătim pentru viitor, iar acest proiect, prin care creștem interesul pentru inovație și noi tehnologii este un pas în această direcție.

În cadrul acestui parteneriat vor fi finanțate patru licee și cinci cluburi de robotică din Maramureș:

Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, clubul Tech-X;
Colegiul Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare, clubul Exoros;
Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, cluburile Omega Core și Clever Core;
Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, clubul Robocorns.

Cluburile de robotică din cadrul școlilor din Maramureș au reușit, la nivelul județean, să își încurajeze elevii pentru a-și dezvolta abilitățile în acest domeniu, organizându-se voluntar și participând la concursuri de prestigiu la nivel inter-regional, național și internațional unde au reușit să obțină rezultate deosebite.

Mulțumesc tuturor profesorilor, elevilor și colegilor mei din Consiliul Județean! Împreună facem pași concreți pentru dezvoltarea Maramureșului!

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT