BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Accidente rutiere pe bandă rulantă în județ! Trei în Baia Mare, unul în Valea Chioarului, altul în Tăuții Măgherăuș (VIDEO)

BAIA MARE: Doi șoferi răniți după ce unul dintre ei nu a cedat trecerea

Polițiștii din Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație produs la intersecția străzii Transilvania cu bulevardul Republicii din municipiu.

Verificările efectuate la fața locului au relevat faptul că un bărbat, care conducea un autoturism, ar fi efectuat un viraj la stânga, fără a respecta semnificația indicatorului „cedează trecerea” și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un băimărean.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările.

Baia Mare: Două autoturisme avariate

Un alt eveniment a avut loc tot astăzi după amiază. Două mașini s-au lovit însă din fericire accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

BAIA MARE: Intersecția buclucașă

Un alt eveniment a avut loc la intersecția strazii Victoriei cu IL Caragiale. Aici două vehicule s-au ciocnit după ce unul dintre șoferi nu a acordat prioritate de trecere celuilalt.

TĂUȚII MĂGHERĂUȘ: Carambol cu trei vehicule, unul dintre șoferi era băut

Polițiștii rutieri au intervenit astăzi pentru soluționarea unui accident de circulație produs în jurul orei 14.00, în Tăuții-Măgherăuș.

Din verificările efectuate s-a stabilit că un bărbat de 44 de ani, care conducea o autoutilitară pe DN1C, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa. În urma impactului, autoturismul acroșat a fost la rândul său proiectat într-un alt autoturism, condus în față.

Impactul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto din primul autoturism acroșat.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se o valoare de 0.29 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului care conducea autoutilitara.

Polițiștii continuă cercetările.

DN1C Buciumi

Un alt accident a avut loc pe DN1C la ieșirea din Buciumi spre Valea Chioarului. Un autoturism a ajuns în podețul din fața unui restaurant. Polițiștii din Șomcuta Mare au dirijat traficul alternativ pe perioada cercetărilor.

Te-ar putea interesa si

SE ÎNTÂMPLĂ LA SIGHET / ACTUALIZARE: Un sighetean continuă să practice taximetria, deși este anchetat pentru viol. Este informator al poliţiei. Ce spun poliţiştii

Vasile Dale

TRIBUNALUL A DECIS – Fostul director al SGA Mureș, înlocuit din funcție politic cu un liberal, va rămâne în Maramureș

Redactie

FOCAR COVID LA SPITAL: Secția Cardiologie a fost închisă după ce 13 pacienți au fost confirmați pozitiv. Masca de protecție este obligatorie

Vasile Dale

1 mesaj

ASB septembrie 20, 2024 at 7:36 pm

2 articole inainte de asta…
„SIGURANȚĂ PE DRUMURILE PUBLICE – O zi fără accidente de circulație cu victime”

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.