România va prinde din nou rădăcini în primăvara anului viitor, când ar trebui să înceapă campania de împădurire. Până atunci însă, în pepiniere se fac lucrări de întreţinere ale puieţilor care urmează a fi plantaţi în toată ţara. Şi vorbim de mai bine de 26 de milioane de arbori.
Anghel are 53 de ani, iar în ultimii şapte ani toţi puieţii care au ieşit din pepiniera de pe Valea Borcutului din Baia Mare au trecut prin mâna lui. Împreună cu o colegă se ocupă de lucrările de întreţinere de pe plantaţia care se întinde pe trei hectare.
Anghel Stoica, muncitor Direcția Silvică Maramureș: Mi-a plăcut natura de copil şi pădurea.
Reporter: Mai ţineţi minte numărul puieţilor pe care i-aţi scos în fiecare campanie de primăvară?
Anghel Stoica: Nu-i mai ţin minte, dar foarte mulţi.
Lucrările au început din luna august şi deja au fost aleşi puieţii care urmează să fie plantaţi din luna martie. 30.000 de molizi vor ajunge în primăvară, în pădure, după ce un an au stat în solar şi alţi trei în câmp deschis.
Victorie pentru pădurile din România
Însă molidul nu este singura specie de arbore care va creşte în pădurile din Maramureş. „Din pepiniera noastră de pe Valea Borcutului pregătim un număr de 50.000 de puieţi de paltin de foioase şi un număr de 60.000 de puieţi de răşinoase, specia molid, pentru plantările din primăvară”, spune Adrian Lare, pădurar.
În cele 82 de pepiniere din județul Maramureş sunt crescuţi peste 1,6 milioane de puieţi care vor fi plantaţi în campania de împădurire derulată în primăvara anului viitor. „În unele pepiniere silvice suntem dotaţi cu instalaţii de udat, acolo nu au fost probleme, dar într-adevăr unele zone cu pepiniere fără precipitaţii au avut de suferit, dar nu atât de mult încât să fie periclitată campania de împădurire de la anul”, explică Mihai Leșan, purtător de cuvânt Direcția Silvică Maramureș.
Comisia Europeană a aprobat în urmă cu doi ani o schemă de finanţare în valoare de 500 de milioane de euro pentru cel mai mare proiect de împădurire masivă din România. 60.000 de hectare vor fi readuse la viaţă până în anul 2026.
sursa observatornews.ro