BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV DOCUMENTE: 1.000 mc de masă lemnoasă de la OS Vișeu s-au evaporat… pardon s-au ”CASAT” prin ”PUTREZIRE”. Garda Forestieră în control dar ”recompensați” cu cazare ”specială”, echipament watherproof sau mese copioase

A fost control ANUNȚAT, dar special al Gărzii Forestiere la Ocolul Silvic Vișeu de Sus. Anunțat din timp de șeful Direcției Silvice Maramureș printr-o adresă, comisarii Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au descins în mai multe ocoale din Maramureș.

La OS Vișeu de Sus au ajuns într-o zi de vineri. Culmea și 13! Așadar, vineri, 13 septembrie 2024. Zi cu ghinion sau cu noroc pentru cei care conduc instituția subordonată DS Maramureș? Greu de spus. Se vorbește prin oraș că domnii comisari ar fi fost ”îmbunați” înainte de a merge în teren la verificări! Îmbunați cu cazări scumpe, cu mese copioase și chiar cu echipament watherproff pentru ca nu cumva vreun strop de ploicică să ajungă le pielea lor finuță. Să fie chiar așa? Poate ne vor lămuri chiar dânșii. În fine, raportul întocmit la finalul controlul este, hai să îi spunem, în ”coadă de pește”.

Uite lemnul, nu e lemnul, ba e lemnul dar e casat

Vă prezentăm documentele și vă lăsăm pe dvs să trageți concluziile noi le-am tras de mult deja. În 12 septembrie 2024, către DS Maramureș respectiv OS Vișeu de Sus ajunge să fie înregistrat un raport al inginerului silvic de la OS Vișeu de Sus (așadar cu o zi înainte de controlul ANUNȚAT al comisarilor Gărzii Forestiere).

”În urma patrulării efectuate pe raza districtului 2 Făina în data de 10-11 septembrie în zona Suligu-Botizu, am constatat în parcela 116A din UP II cant Botizu probleme legate de partida (…). Menționez, în APV constituit figurează un număr de 907 arbori cu un volum de 1.521 mc, în timp ce în teren în urma evaluării făcute de mine, se găsesc un număr de aproximativ 380-400 de arbori cu un volum aproximativ de 500 mc.

Menționez de asemenea faptul că partida ar fi fost casată, dar în teren nu am constatat urme ale casării prin cioplirea mărcilor și aplicarea de vopsea neagră, am constatat existența de ciolpaje vechi și vopsea roșie, pe anumiți arbori”.

Așadar, doar din acest raport putem constata o lipsă de cel puțin o mie de mc de masă lemnoasă! Cum a dispărut? Unde a dispărut? Cum au reușit? Când au dus lemnul de acolo? Un mister total. E drept în nota de constatare comisarii Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea (cei care nu s-ar fi udat pentru că erau protejați de costume șmechere watherproof) au constatat OFICIAL lipsa a doar 369 mc. Diferența de 631 mc (până la cei 1000 mc) au fost inventariați și considerați că există chiar dacă sunt într-o avansată stare de putrefacție. ȘMECHER, NU?

Noi nu acuzăm pe nimeni, însă semnele de întrebare sunt efectiv URIAȘE. Poate citind acest articol mai marii Gărzii Forestiere vor începe verificări. Deși tocmai ei i-au ales pe cei din Râmnicu Vâlcea să facă aceste controale la mai multe ocoale silvice din Maramureș. Cine știe, poate chiar polițiștii se vor autosesiza și vor verifica aceste aspecte. Cine știe ce ”dinozauri” vor mai găsi prin pădurile administrate de OS Vișeu.

În final, ne întrebăm ce s-a mai întâmplat oare cu banii dispăruți din seiful Ocolului Silvic Vișeu? Au trecut totuși mai bine de trei ani și niciun suspect. Nici cei 120.000 de lei nu au fost găsiți. Detalii despre jaful din mai-iunie 2021 în linkul de mai jos.

ACTUALIZARE

Direcția Silvică Maramureș susține că nu a achitat nicio factură de cazare sau mâncare pentru echipele venite în control. Acestea au fost trimise de Garda Forestieră Națională. Totodată, aceștia au precizat că reclamațiile nu se confirmă, dar ne-au transmis să cerem instituției care a efectuat controlul.

ACTUALIZARE 2 – Ce spune Garda Națională Forestieră

”Urmare a solicitarii dumneavoastra cu privire la informatiile cuprinse in articolul publicat in data de 04 octombrie 2024, mentionam ca diurna, transportul si cazarea persoanelor delegate din cadrul Garzii Forestiere Ramnicu-Valcea care au participat la actiunea de verificare, au fost decontate de la bugetul de stat, in baza delegatiilor si a referatelor de deplasare.

In ceea ce priveste constatarile din teren, delegatii au in lucru raportul de control care va fi analizat si verificat de Garda Forestiera Nationala dupa finalizarea acestuia.”

CITEȘTE ȘI:

https://vasiledale.ro/2021/06/04/video-exclusiv-jaf-la-pont-la-ocolul-silvic-vieu-de-sus-cagulaii-au-disparut-cu-peste-un-miliard-de-lei-vechi-cash-poliia-nu-scoate-o-vorba-actualizare

Te-ar putea interesa si

AȚI VĂZUT-O? O femeie de 71 de ani din satul Dămăcușeni a dispărut de acasă. Polițiștii o caută

Redactie

ORIGINAR DIN BERBEŞTI: Un român de 19 ani din Italia a inventat masca de protecție inteligentă, care își schimbă culoarea când nu mai filtrează eficient

Redactie

NEBUNIE ÎN BAIA MARE: Băimărenii își adăpostesc mașinile de frica grindinei. Unii au primit mesaj prin RO-ALERT, alţii nu (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.