Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: 6 arme, o arbaletă, 34 de săgeți, muniție – toate descoperite în urma celor 7 percheziții din Maramureș

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Maramureș.

Activitățile s-au desfășurat în municipiile Baia Mare, Sighetu Marmației și în localitățile Vișeu de Sus, Groși, Urmeniș și Breb.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat de la domiciliile în care au efectuat perchezițiile patru arme lungi neletale cu aer comprimat, două arme scurte neletale cu aer comprimat, o arbaletă, un arc compoziv, 34 săgeți cu vârf metalic și muniție specifică armelor neletale, respectiv 1.000 diaboluri, 1.000 bile metalice și trei capse nepercutate pentru asomator, deținute de persoane care nu sunt autorizate pentru a deține, purta și folosi arme supuse autorizării sau notificării conform prevederilor Legii nr. 295/2004.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Citește și:

https://vasiledale.ro/2024/10/04/video-foto-7-perchezitii-in-maramures-politistii-si-mascatii-cauta-arme-in-baia-mare-grosi-sighet-viseu-de-sus-urmenis-si-breb-actualizare

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT