Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

MENȚINEREA CLIMATULUI DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ: Razii, în sistem integrat, în orașele Borșa, Șomcuta Mare și Ulmeni

195 persoane legitimate, 138 de autovehicule verificate și sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 14.000 de lei aplicate, în urma raziilor organizate ieri, 3 octombrie în orașele Borșa, Șomcuta Mare și Ulmeni.

Polițiști din cadrul mai multor structuri au fost angrenați în cursul zilei de ieri pentru desfășurarea unor acțiuni de tip „RAZIE”, având ca scopuri menținerea climatului de ordine și siguranță publică, tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă normele sociale, dar și prevenirea și combaterea infracționalității.

Au fost organizate filtre rutiere în mai multe puncte, șoferii fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest.

Totodată, au fost verificați cinci deținători de arme, trei persoane deținătoare de câini periculoși, au fost executate două mandate de aducere și au fost verificate două ordine de protecție.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 14.000 de lei.

La Borșa, forțele de ordine au oprit un autoturism condus pe strada Libertății. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor interzise. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii continuă cercetările.

La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase și protecția animalelor.

Alături de polițiștii angrenați au acționat și jandarmi și polițiști de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației.

Astfel de acțiuni sunt organizate permanent în județul Maramureș pentru a preveni și combate producerea de evenimente antisociale din mediul stradal.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT