Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE: Băimărean depus în arest după ce și-a bătut soția de a băgat-o în spital

Poliţiştii judiciari din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, sub coordonarea procurorului de caz, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, fiind dispusă reținerea lui pentru 24 de ore.

În fapt, la data de 2 octombrie a.c., polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce, în jurul orei 21.00, au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi victima unei agresiuni.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, o femeie de 66 de ani din Baia Mare, ar fi fost agresată fizic în repetate rânduri și intervale diferite de timp, de soțul acesteia, un bărbat în vârstă de 68 de ani. Victima a fost internată la spital pentru investigații medicale de specialitate.

În baza sesizării și probatoriului administrat în cauză , polițiștii băimăreni au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul bărbatului de 68 de ani, emis de Judecătoria Baia Mare, de unde au fost ridicate mai multe probe care pot servi la documentarea activității infracționale.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT