Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

PERICOLE ÎN TRAFIC PE ȘOSELELE DIN JUDEȚ: Doi șoferi și-au testat limitele la alcool

Polițiștii maramureșeni realizează zilnic activități specifice pentru siguranța traficului rutier în vederea prevenirii și combaterii producerii de evenimente rutiere pe fondul consumului de alcool, precum și promovarea unui comportament responsabil în rândul participanților la trafic.

Astfel că, polițiștii subunităților teritoriale din Botiza și din Vișeu de Sus au oprit pentru control două vehicule care circulau pe drumurile publice.

Polițiștii din Botiza au identificat un bărbat de 43 de ani, conducând un moped dinspre centrul comunei. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar testarea acestuia cu aparatul etilotest, a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că vehiculul condus nu este înregistrat sau înmatriculat.

Polițiștii din Vișeu de Sus au depistat un alt bărbat de 37 de ani, la volanul unui autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul condus nu deținea asigurare obligatorie, iar inspecția tehnică periodică era expirată. Testat cu aparatul etilotest, a reieșit o concentrație de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Este esențial ca orice șofer să fie responsabil și să excludă consumul de alcool înainte de a urca la volan. O conduită responsabilă și respectarea normelor rutiere sunt fundamente pentru reducerea accidentelor și salvarea unor vieți.

*****

Depus în penitenciar pentru infracțiune rutieră

Polițiștii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele unui băimărean în vârstă de 37 de ani.

Acesta a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost escortat și depus în Penitenciarul Baia Mare pentru executarea pedepsei.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT