BREAKING NEWSImportant

Jandarmii maramureșeni desfășoară ,,Ora de civilizație” în unitățile de învățământ

Aproape 500 de elevi maramureșeni au fost săptămâna aceasta beneficiarii activităților preventiv-educative desfășurate în unitățile de învățământ în cadrul programului național ,,Ora de civilizație” elaborat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Într-un cadru prietenos și foarte primitor, pe parcursul acestei săptămâni, am avut bucuria de a ne întâlni cu elevii Liceului Teoretic,,Petru Rareș”, ai Liceului Tehnologic ,,Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș, ai Colegiului Tehnic,,Anghel Saligny” și ai Școalii Gimnaziale ,,Vasile Alecsandri” din Baia Mare unde am discutat despre faptele antisociale ce pot fi comise de minori atât în cadrul școlar, cât și în afara acestuia.

Împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și cu reprezentanți ai Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, am dorit să aducem în atenția tinerilor câteva elemente legislative referitoare la principalele infracțiuni prevăzute de Codul Penal, specificul răspunderii contravenționale și penale a minorului, dar și consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii faptelor antisociale.

Totodată, elevii au aflat care sunt modalități de sesizare ale faptelor antisociale și cum pot solicita ajutor în caz de nevoie.

Copiii au avut curiozități și au adresat întrebări, iar jandarmii și polițiștii le-au oferit răspunsuri dar și exemple de situații și fapte antisociale produse de minori și consecințele acestora asupra lor.

Activitățile preventiv-educative de acest tip vor continua și pe parcursul lunilor următoare întrucât ne propunem să ajungem în cât mai multe școli din județul Maramureș și să discutăm cu cât mai mulți tineri.

Te-ar putea interesa si

COROIENI: Bărbat de 53 de ani, depistat în trafic de poliţişti în timp ce conducea cu alcoolemie

Vasile Dale

BÂRSANA: Arme deținute ilegal ridicate de la un localnic de polițiștii maramureșeni

Vasile Dale

Escrocul cu o mie de fețe deghizat în medic SMURD rămâne în arest preventiv. Avem detalii EXCLUSIVE DIN ANCHETĂ! Ar putea fi acuzat și de alte infracțiuni (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.