BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Chioarului

AREST LA DOMICILIU – Un bărbat din Satulung ar fi constrâns și amenințat un șofer să îi dea 1.000 de lei după o acroșare în trafic

În baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de investigații Criminale Baia Mare au dispus ieri, 13 octombrie, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, a unui bărbat domiciliat în Satulung.

Acesta a fost prezentat Judecătoriei Baia Mare, care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

În fapt, la data de 11 octombrie a.c., un bărbat a sesizat Poliția municipiului Baia Mare cu privire la faptul că la data de 10 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, ar fi efectuat o depășire și ar fi acroșat un alt autoturism.

În timp ce se efectuau demersurile specifice pentru soluționarea amiabilă a accidentului, la fața locului s-ar fi prezentat bărbatul în cauză, susținând că autoturismul acroșat este proprietatea societății pe care o administrează, și l-ar fi constrâns și amenințat pe conducătorul auto care ar fi provocat accidentul.

Persoana vătămată i-ar fi remis acestuia suma de 1.000 de lei pentru paguba provocată.

Polițiștii continuă cercetările investigative pentru documentarea întregii activități infracționale.

Ce spune Judecătoria Baia Mare

Solutia pe scurt: În temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 3921/197/P/2024 din 14.10.2024.

În temeiul art. 227 alin. 2, raportat la art. 202 alin. 4 lit. d), art. 218 Cod procedură penală dispune luarea faţă de inculpatul D.V.-G, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 din Codul penal.- a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.10.2024 şi până la data de 12.11.2024 inclusiv.

În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului, obligaţia de a nu părăsi imobilul din Satulung nr. xxxx, județ Maramureș, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi.

În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul va respecta următoarele obligaţie:

e) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori va fi chemat;

f) să nu comunice cu persoana vătămată xxxxxx sau membrii de familie ai acesteia.

Conform art. 221 alin. 5 Cod procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul menţionat pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Desemnează Poliţia comunei Satulung, judeţul Maramureş pentru supravegherea respectării de către inculpat a măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse.

Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 221 alin. 4, 11 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin sau a comiterii cu intenţie a unei noi infracţiuni pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi comunicare cu reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.10.2024, ora 12:00. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  3512/2024  14.10.2024

Te-ar putea interesa si

BAIA SPRIE: Transporta țigări ascunse în locașuri special amenajate într-un autoturism. Maramureșeanul a fost reținut pentru 24 de ore (video)

Redactie

INTERVENŢIE LA VIŞEU DE SUS: Fost pompier rănit după ce a căzut cu tractorul într-o vale (actualizare)

Redactie

FOTO/VIDEO: O casă fost mistuită de flăcări la Săcel. Foc și la Ciocotiș

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.