Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Peste 800 de sancțiuni aplicate de polițiștii maramureșeni pentru abateri rutiere în cadrul acțiunii FOCUS ON THE ROAD

În perioada 07-13 octombrie 2024, polițiștii rutieri au desfășurat activități pe principalele artere din județ, sub egida acțiunii „ROADPOAL- FOCUS ON THE ROAD”. Activitățile s-au desfășurat la nivel european, pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la respectarea legislației rutiere și prevenirea de accidente.

Obiectivul principal al acțiunii l-a reprezentat depistarea și sancționarea abaterilor rutiere de natură a distrage atenția de la conducere și a avea alte preocupări, care pun în pericol siguranța rutieră.

În perioada menționată au fost realizate aproape 500 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 863 de sancțiuni contravenționale. Ca măsuri complementare s-a dispus reținerea a 107 permise de conducere și retragerea a 63 de certificate de înmatriculare. 

Totodată, polițiștii au constatat 12 infracțiuni rutiere, fiind întocmite dosare penale. În fiecare caz, sub coordonarea procurorului, se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

Polițiștii vor fi în continuare prezenți pe drumurile publice pentru conștientizarea riscurilor la care se expun conducătorii de vehicule atunci când, în timpul mersului, au alte preocupări, menite a le distrage atenție, cât și pentru prevenirea comportamentului agresiv care poate pune în pericol siguranța celorlalți participanți.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT