BREAKING NEWSImportant

ACȚIUNE DE AMPLOARE: 228 de persoane verificate de polițiști

Concomitent cu desfășurarea unor percheziții domiciliare pe raza județului Maramureș, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Maramureș, au fost desfășurate astăzi ample acțiuni pro-active, în sistem integrat, pentru asigurarea tuturor măsurilor eficiente în vederea menținerii unui climat de ordine și pentru verificarea respectării legislației în vigoare.

În cadrul executării activităților au fost direct implicați polițiști de ordine publică, rutieră, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, Grupa Canină Maramureș și jandarmii maramureșeni.

Operațiunile au fost desfășurate pe mai multe paliere, scopul fiind unul preventiv, însă polițiștii au luat măsuri legale în situația în care au constatat abateri de legislația în vigoare.

Astfel, au fost oprite pentru verificări 202 autovehicule și au fost verificate 228 persoane. Totodată au fost efectuate verificări în cazul vehiculelor care efectuau transporturi de materiale lemnoase. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, atât la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cât și la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiile silvice. De asemenea, au fost reținute trei certificate de înmatriculare și a fost reținut un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Siguranța cetățeanului și respectarea legislației constituie priorități, astfel că acțiuni similare vor fi organizate și în perioada următoare.

Te-ar putea interesa si

FOTO/VIDEO: DOLIU – Vlăduț, tânărul decedat la Berbești, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Sute de oameni au fost alături de familie

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Căminul Cultural din Poienile de sub Munte a luat foc

Redactie

FURT CALIFICAT: A leşinat la o sală de jocuri şi i-a dispărut portofelul din geacă. Poliţiştii fac cercetări

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.