Important

COMUNICAT DE PRESĂ Privind Propunerea legislativă de revizuire a Constituției României – L447/2020 „Fără penali în funcții publice”

În calitate de senator și președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României, anunț convocarea ședinței Comisiei, în data de 23 octombrie 2023, ora 11:00, ce va avea loc la sediul Palatului Parlamentului, în vederea dezbaterii și votării raportului preliminar și a amendamentelor propuse la inițiativa legislativă de revizuire a Constituției României, „Fără penali în funcții publice”.

Această inițiativă cetățenească, susținută de Comitetul de inițiativă pentru promovarea propunerilor legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României, încearcă să reglementeze condiții de integritate, ce ar urma să se aplice persoanelor care candidează pentru a fi alese în organele administrației publice locale și centrale.

Amendamentelepropuse de subsemnatul,în legătură cuforma adoptată de Camera Deputaților, ca primă cameră sesizată, sunt esențiale pentru clarificarea unor aspecte de fond, care au fost insuficientși lacunar reglementate, lăsând loc pentru o serie de interpretăricare ar fi permis încălcarea principiului integrității în funcțiile publice.
Elementele care necesită clarificare, așa cum au fost adoptatede Camera Deputaților, se referă la:

  1. momentul la care se aplică interdicția – în varianta adoptată de prima cameră sesizată, restricțiile privind persoanele condamnate definitiv se aplicau doar la momentul validării mandatului, nu și la momentul depunerii candidaturii. Acest aspect ar fi permis persoanelor condamnate definitiv să participe la alegeri și să fie incluse pe listele de candidați, punând astfel în pericol integritatea procesului electoral;
  2. identificarea clară a cauzelor care înlătură consecințele condamnării – forma adoptată de Camera Deputaților nu menționa, în mod clar și detaliat, cauzele care pot înlătura consecințele unei condamnări, precum reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea, încălcând, astfel, previzibilitatea și predictibilitatea normei;
  3. posibilitatea depunerii candidaturii a persoanelor condamnate în alte state – în forma actuală, inițiativa legislativă adoptată de Camera Deputaților nu interzicea candidatura persoanelor condamnate definitiv în alte state membre ale Uniunii Europene;de exemplu, un cetățean condamnat în Austria pentru o infracțiune săvârșită cu intenție ar fi putut candida în România, fără a fi încadrat în restricțiile prevăzute de lege;
  4. nereglementarea extinderii interdicției de a candida în Parlamentul European a persoanelor condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție.

Astfel, prin amendamentele propuse de subsemnatulsunt clarificate aspectele de fond mai sus menționate, stabilind, în mod expres,condițiile care trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru ca o persoană să poată candida în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat, în funcția de Președinte al României, precum și în Parlamentul European.

Din punct de vedere procedural, procesul de adoptare a acestor amendamente va implica următoarele etape:

• după ședința Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări propunerile de amendamente vor fi trimise pentru reavizare Consiliului Legislativ,
• ulterior vor fi supuse votului Comisiei juridice,
• iar raportul, împreună cu amendamentele admise sau respinse, vor fi transmiseComisiei pentru constituționalitate, comisie coraportoare cu privire la această inițiativă cetățenească.

Concluzionând, amendamentele propuse au rolul de a întări principiul integrității în viața publică și de a asigura că funcțiile de demnitate publică vor fi ocupate doar de persoane care nu au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și de a respecta normele constituționale, de a corija lipsurile formei adoptate de Camera Deputaților, precum și de a asigura că interesul cetățenilor careau semnat inițiativa cetățenească este respectat.

senator PNL Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, Președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României

Te-ar putea interesa si

Mai puține restricții în furnizarea apei potabile

Redactie

DNA – Un maramureșean lua bani pretinzând că le ”rezolvă” permise de conducere și cărți de identitate

Redactie

Patru salvatori montani ai SPJ Salvamont Maramureș au participat la Târgu Mureș la Transilvania Motor Ring

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.