BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIVITATE: Aflat pe paternitate de îngrijire a copilului, un agent de poliție de la Penitenciarul Baia Mare a fost prins ÎN FLAGRANT când ridica un colet cu 2,5 kg cu canabis sosit din Spania – actualizare

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș au prins în flagrant delict o persoană, în timp ce ridica un colet, expediat din Spania, care conținea aproximativ 2,5 kilograme de canabis.

Persoana care a fost depistată în flagrant delict , în persoana unui subofițer de la Penitenciar Baia Mare. Este vorba despre agentul șef principal Ștefan Flavius Fleisz.

Sursa foto: facebook.com

Trebuie să menționăm faptul că agentul șef de poliție mai are calitatea de suspect într-un alt dosar penal al DIICOT Biroul Teritorial Maramureș, în care este cercetat pentru trafic de droguri de risc.

Conform informațiilor noastre acesta a fost prins în flagrant în timp ce intenționa să introducă în Penitenciarul Baia Mare medicamente interzise a fi consumate fără rețetă de la medicul de specialitate (xanax, susțin sursele noastre). Totul s-ar fi întâmplat în 2021 când avea ascunse în chiloți aproximativ 80 tablete xanax.

Agentul de poliție a fost reținut pentru 24 de ore iar astăzi va urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și participaţie improprie sub forma complicităţii la introducere în țară de droguri de risc.

În după-amiaza zilei de 23 octombrie a.c., bărbatul a fost prins în flagrant delict, în municipiul Baia Mare, în timp ce ridica un pachet, introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firme de coletărie, în care se aflau ascunse, printre diverse bunuri, peste 2, 3 kilograme canabis, destinate comercializării.

Pe numele celui în cauză a fost dispusă măsura reținerii, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Upd










Te-ar putea interesa si

Gabriel Zetea, deputat PSD Maramureș: Primarul Ion Petrovai din Petrova a semnat adeziunea la PSD

Vasile Dale

ÎNCĂ O LOCALITATE: Carantină zonală la Seini, din 10 februarie

Redactie

PERICOL PUBLIC: Platforme şi remorci din Maramureş supraetajate, de râsu’ plânsu’ prin Satu Mare

Vasile Dale

2 mesaje

in curand octombrie 24, 2024 at 2:41 pm

Sa-i multumim lui Dumnezeu ca sunt astfel de persoane, fara ei nu ne putem vindeca de boli cronice… poate se va da drumu si la noi la legea VICTORIA si nu ar mai trebui sa importam din afara! Recomand doua filme pe care le puteti gasii pe yt. The Union si The Culture High VIZIONARE PLACUTA!

Raspunde
Trist octombrie 24, 2024 at 3:06 pm

Dacă parchetul sau diicotul și ar fi făcut treabă în 2021 nu se ajungea aici…

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.