Astăzi, 25 octombrie 2024 de la ora 13.00, s-a constituit noul Consiliu Județean Maramureș. Ceremonia organizată în Piața Cetății din Baia Mare, lângă Turnul Ștefan și de la care nu a lipsit covorul roșu hollywoodian, noii consilieri județeni au fost primii care au depus jurmământul. A urmat fostul deputat PSD, Gabriel Zetea. El este noul președinte al CJ Maramureș 2024-2028.
”Am trăit o zi plină de bucurie și emoție prin depunerea jurământului de credință ca președinte al Consiliului Județean Maramureș. Am ales să depun jurământul afară, în mijlocul maramureșenilor, pentru că ei sunt cei care mi-au acordat votul de încredere în 9 iunie. Pentru organizarea exemplară și pentru întregul sprijin logistic îi mulțumesc din suflet prietenului meu, Doru Dăncuș care, de azi, este și el primar cu puteri depline în municipiul Baia Mare și îl felicit din tot sufletul. Munca noastră abia acum începe cu adevărat, printr-un parteneriat corect și onest pentru băimăreni și maramureșeni”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
În mesajul său, președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea a reiterat cerința ca, în cadrul ședințelor de Consiliu Județean, aleșii să lase deoparte haina politică și să se concentreze pe administrația publică, pentru binele maramureșenilor. Totodată, a dat asigurări că va onora încrederea uriașă acordată de cetățeni și că va fi un președinte pentru toți maramureșenii. Ușa biroului său va fi deschisă fiecărui cetățean, iar misiunea sa principală va fi redeschiderea șantierelor în județ, un simbol al progresului și dezvoltării. Șantierele înseamnă evoluție, locuri de muncă pentru maramureșeni, salarii mai mari pentru angajați și bani care se întorc în economia locală, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean, subliniind importanța acestor proiecte pentru viitorul județului.
”Am fost înconjurat de familie, prieteni apropiați, colegi și parteneri alături de care voi continua munca în acest mandat. Și, recunosc, a fost un moment plin de emoție când am realizat că de acum înainte voi putea fi acasă, lângă soția mea, Oana, lângă băieții noștri, Iacob și Mihail, că voi putea petrece mai mult timp cu fiica mea, Nicole. Dacă ceva mi-a lipsit cu adevărat în acești patru ani, a fost familia mea și faptul că pot fi lângă ei este o imensă bucurie. Revin în această funcție cu aceeași promisiune: voi fi președintele fiecărui maramureșean, indiferent de culoarea politică. La fel ca în mandatul meu anterior, voi solicita colegilor consilieri județeni ca înaintea fiecărei ședințe să dezbrăcăm haina politică și să ne concentrăm pe binele județului”.
Președintele Consiliului Județean a ținut să mulțumească fiecărui maramureșean care i-a acordat încrederea pe 9 iunie și a promis că nu va dezamăgi. ”Apreciez și voturile celor care au avut alte opțiuni politice – tocmai diversitatea de opinii va aduce un echilibru în luarea deciziilor, pentru binele comun al județului. Voi fi un președinte al oamenilor, transparent, cu ușa mereu deschisă tuturor cetățenilor și colegilor, indiferent de partid. Împreună, vom construi pentru Maramureș”, și-a încheiat mesajul Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean.
Lista noului Consiliu Județean
PSD (15): Vasile Boitor, Lucian Cristian Coman, Alexandru Cozma, Dorin Cozma, Andreas Friedl, Grama Terezia Ildiko, Viorica Marincaș, George Dumitru Moldovan, Radu Saplonțai, Ștefan Alin Șimon, Gică Timiș, Adrian Vasile Vlad
PNL (12): Gheorghe Bărbuș, Daniela Bledea, Ioan Cheudan, Grad Marius Vasile, Emil Horj, Doru Alexandru Lazăr, Ioan Muntean, Cătălin Pintea, Aurelia Pop, Călin Ștefan Pop, Sebastian Florin Sebastian Șimon, Gabriel Bogdan Ștețco
AUR (2): Câmpan Daniel Ionel, Darius Pop
USR (2): Vlad Emanuel Duruș, Adrian Mihăiță Todoran (singurul care nu a depus încă jurământul el nefiind prezent la învestire)
UDMR (2): Nagy Jacint Lajos, Pintér Zsolt.
2 mesaje
C am multi consilieri,viceprimari și tot felul de posturi ocupate degeaba că oricum nu faceți nimic pt tara asta și în special pt cei din domeniul privat,doar sa capusati economia sa vă dați salarii și prime sa vă angajați neamuri și amante ,sa va fie rușine!!!
Cu nu fac nimic… Iau de la unii (cu salariul minim pe economie) și dau la alții (apropiați), păstrând o bună parte pentru ei.