Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 26 Maramureș a stabilit, în ședință publică, prin tragere la sorți ordinea pe buletinul de vot pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților din data de 1 decembrie 2024.
Etapele tragerii la sorți s-au desfășurat în conformitate cu prevederile art. 61, alin. 2 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.
Președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr.26 Maramureș, judecător Nicolae Stamate – Tămâșan a tras la sorți următoarea ordine pe buletinul de vot:
în prima etapă – partidele parlamentare
- PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
- PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
- FORȚA DREPTEI
- UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA
- ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
- UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA
în etapa a doua: partidele politice, alianțele politice și alianețele electorale, altele decât cele prevăzute la lit.a), precum și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit.a, care au depus liste de candidați la Biroul Electoral de Circumscripție - ALIANȚA NAȚIONAL CREȘTINĂ
- PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN
- PARTIDUL DREPTATE ȘI RESPECT ÎN EUROPA PENTRU TOȚI
- PARTIDUL REÎNNOIM PROIECTUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI
- ALIANȚA POLITICĂ ROMÂNIA SOCIALISTĂ
- PARTIDUL PATRIOȚII POPORULUI ROMÂN
- PARTIDUL SĂNĂTATE EDUCAȚIE NATURĂ SUSTENABILITATE
- PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT INDEPENDENT
- PARTIDUL NAȚIONAL CONSERVATOR ROMÂN
- PARTIDUL OAMENILOR TINERI
- PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA
- PARTIDUL ROMÂNIA ÎN ACȚIUNE
- PARTIDUL NOUA ROMÂNIE
- PARTIDUL ALTERNATIVA PENTRU DEMNITATE NAȚIONALĂ
- PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT UNIT
etapa a treia : organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit.a), care au depus liste de candidați la Biroul Electoral Central, conform prevederilor Art.54 alin. (4) - UNIUNEA DEMOCRATĂ A TĂTARILOR-TURCO-MUSULMANI DIN ROMÂNIA
- ASOCIAȚIA ITALIENILOR DIN ROMÂNIA -RO.AS.IT
- UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ȘI CEHILOR DIN ROMÂNIA
- UNINUNEA SÂRBILOR DIN ROMÂNIA
- UNIUNEA DEMOCRATĂ TURCĂ DIN ROMÂNIA
- ASOCIAȚIA ”LIGA ALBANEZILOR DIN ROMÂNIA”
- FORUMUL CEHILOR DIN ROMÂNIA
- UNIUNEA POLONEZILOR DIN ROMÂNIA
- UNIUNEA CROAȚILOR DIN ROMÂNIA
- FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA
- COMUNITATEA RUȘILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA
- FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA
- UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA
- ASOCIAȚIA MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA
- UNIUNEA BULGARĂ DIN BANAT – ROMÂNIA
- UNIUNEA CULTURALĂ A RUTENILOR DIN ROMÂNIA
- UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA
- UNIUNEA ELENĂ DIN ROMÂNIA
- ASOCIAȚIA PARTIDA ROMILOR ”PRO-EUROPA”
candidații independenți se vor înscrie pe buletinul de vot, în partea finală a acestuia, în ordinea înregistrării candidaturilor - VASILE VLAȘIN
- MIRCEA CIRȚ
Nu au fost formulate/depuse contestații cu privire la rezultatul tragerii la sorți pentru stabilirea ordinii pe buletinul de vot.
2 mesaje
Tragerile la sorti au fost viciate și la alegerile locale din data de 9 Iunie ,și acuma la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților
AEP si BEC Maramureș au ajuns sluga PNL ului
Chiar daca se fac sesizări privind nereguli nu se iau masuri .
RUSINE!!!
Tragerile la sorti de la alegerile locale din data de 9 Iunie și cele pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților au fost viciate .
AEP ignora sesizările făcute privind neregulile din teritoriu și spun că sunt subordonați politic PNL ului .Așa ceva e inadmisibil intr o țară democratică
Rușine !!!!