BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Bărbat din Olt arestat preventiv după ce a lovit agentul de pază al unui mall din Baia Mare. Furase dintr-un magazin

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare,  sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 30 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În fapt, în data de 21 noiembrie a.c., polițiștii municipiului Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să părăsească incinta unui centru comercial fără a achita contravaloarea bunurilor însușite. De asemenea bărbatul în cauză l-ar fi agresat fizic pe agentul de pază care i-ar fi solicitat să înapoieze bunurile, ulterior părăsind magazinul.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din județul Olt, bănuit de comiterea faptei.

În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Maramureș. În cursul zilei de astăzi acesta urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități inftacționale a celui în cauză.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ce spune instanța

SĂNDULESCU N. ION ALEXANDRUInculpat

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 4711/197/P/2024 din 22.11.2024 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, din data de 22.11.2024, până la data de 21.12.2024 inclusiv, a inculpatului – Săndulescu Ion Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen. Respinge solicitarea inculpatului, prin apărător, de a se dispune împotriva sa măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, ieri, 22.11.2024, ora 11:40. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  4007/2024  22.11.2024.

Inculpatul a contestat decizia la instanța superioară, în cazul de față la Tribunalul Maramureș.

Te-ar putea interesa si

RISCURILE ÎNCĂLCĂRII NORMELOR RUTIERE: Pieton accidentat la Piatra şi doi răniţi după coliziunea a două maşini la Rona de Sus

Vasile Dale

Statul a majorat ajutorul de înmormântare. Cât vor primi acum românii

Vasile Dale

FOTO: Nereguli constatate la Kaufland. S-a lăsat cu amenzi

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.