Important

TOLERANȚĂ ZERO FAȚĂ DE VIOLENȚA ÎMPOTRIVA FEMEILOR. Cazuri de agresiune doar duminică în Maramureș

Astăzi, 25 noiembrie, este marcată Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, o oportunitate de a atrage atenția asupra violenței de gen și de a promova măsuri pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.

Polițiștii maramureșeni intervin de fiecare dată cu promptitudine la cazurile de violență domestică sesizate și iau măsuri legale față de oricare formă de violență. Prioritățile fiecărui caz semnalat sunt și luarea tuturor măsurilor pentru protejarea victimelor și informarea acestora cu privire la toate instrumentele pe care le au la dispoziție.

Duminică, 25 noiembrie, polițiștii maramureșeni au fost solicitați prin SNUAU 112 să intervină la cinci cazuri de violență domestică. Astfel, echipajele de ordine și siguranță publică au intervenit în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, precum și în mediul rural, în Ocna Șugatag și Băița de sub Codru, pentru aplanarea unor stări conflictuale în familii. În urma intervențiilor s-a stabilit că femei cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, ar fi fost amenințate cu acte de violență de către soți sau concubini. În cele mai multe cazuri stările conflictuale s-au produs pe fondul consumului de alcool.

În întâmpinarea nevoii de cunoaștere, informăm femeile care se află în situații de risc că pot utiliza aplicația Bright Sky, dezvoltată de Poliția Română în colaborare cu Fundația Vodafone România, Asociația Necuvinte și Code for Romania. Aplicația funcționează din luna mai 2020 și poate fi accesată gratuit în limba română, engleză și maghiară pe terminale cu sistem de operare Android sau iOS, putând fi accesată și o variantă web pentru tabletă.

În situația unui abuz în familie, polițiștii recomandă următoarele:

• Dacă viața cuiva este în pericol, apelați 112!
• Vorbiți cu victima în particular, exprimați-vă îngrijorarea față de situația tensionată din familie, dar nu vă implicați în deciziile persoanei în cauză. Oferiți-i informații, ajutați-o cu tot ce are nevoie. Nu o forțați să ia hotărâri!
• Nu blamați niciodată victimele violenței domestice! Violența nu are justificare.
• Nu judecați victima!
• Durerea provocată de violența verbală este uneori la fel de mare ca cea provocată de agresiunea fizică. Nu ignorați suferința provocată de abuzul verbal!
• Apelați la instituții și cereți sprijin atunci când vă simțiți amenințați într-o relație!

Te-ar putea interesa si

Mesajul domnului președinte al CJ Maramureș Ionel Bogdan, cu ocazia Zilei de 1 Martie

Vasile Dale

Stațiile de sortare-transfer a gunoiului menajer din Maramureș sunt o bătaie de joc față de banul public european și românesc! Consecința? Nu avem unde depozita gunoaiele noastre cele de toate zilele!

Vasile Dale

Programul intervențiilor Vital în Baia Mare, Sighetu Marmației și Seini

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.